I s-a rupt filmul din prima repriză

Singura explicaţie logică e că slăbirea (n.r. – românul a trebuit să dea jos aproape două kg în ziua dinainte cântarului) l-a secătuit de forţe. “S-ar putea să i se fi greşit toată dieta. Nutriţionista lui ştie mai multe”, a completat sursa Libertăţii. Conform apropiaţilor, “Mister KO” a dezvăluit după meciul pierdut prin KO în repriza a cincea: “Mi s-a rupt filmul după prima lovitură în barbă. Aşa eram de sleit”. Antrenorul Stephane Larouche, acuzat de specialişti că i-a greşit românului tactica, a vrut să întrerupă meciul după a treia repriză, dar Lucian a refuzat. S-a terminat însă foarte rău, cu gălăţeanul snopit în bătaie. “Acum vrea săşi facă analize. Se teme să nu fie ceva mai grav, în plus faţă de loviturile superficiale de pe faţă”, a explicat personajul care a trăit disputa de la Nottingham lângă Bute.
Lucică va ajunge azi acasă, iar sâmbătă va fi naş la un botez în Galaţi.

Vrea revanşă în România, în toamnă sau la anul


Rudel Obreja, preşedintele FR de Box, susţine că revanşa Bute-Froch s-ar putea disputa la Bucureşti, în faţa a 50.000 de spectatori. “Există varianta revanşei, fie în toamnă, fie se va renegocia o dată pentru anul viitor. Ar fi un lucru nemaipomenit dacă meciul ar avea loc la Bucureşti, pe Naţional Arena. Ar fi de departe cel mai mare eveniment organizat la noi, în materie de box”. Obreja afirmă că nu se pune problema ca Lucian să îşi încheie activitatea: “El mai are multe lucruri de spus în boxul profesionist. Meciul cu Froch a fost clar un accident. Froch e bun doar la boxul stradal”.

Tatăl a simţit că nu e în regulă


Ştefan Bute, tatăl lui Lucian, a trăit în direct prima înfrângere a fiului, deoarece l-a însoţit în Anglia, la meci. “Am văzut două reprize, dar din a treia, de când a început să fie lovit, nu m-am mai putut uita. Am lăsat privirea în jos şi nu m-am mai uitat până la gongul final. Am simţit că nu era în regulă. Sunt tare supărat, stau mai mult prin casă, în pat. Dar am încredere în Lucian. O să îşi ia revanşa”, a spus Ştefan Bute.
fotografii: Gazeta Sporturilor

Urmărește-ne pe Google News