După contaminările în lanţ la Adria Tour, turneul organizat de Novak Djokovic, o nouă competiție din tenis generează cazuri de COVID-19 în Serbia. Tomislav Brkic, care a luat parte la tuenrul organizat la iniţiativa lui Janko Tipsarevic la Belgrad, Eastern European Championship, a ieșit pozitiv la testare.

Brkic, nr. 596 mondial, a afirmat că se simte bine şi a intrat în izolare la domiciliu.

Janko Tipsarevic a explicat pentru canalul sârb Sportklub că toate măsurile de precauţie au fost luate, el fiind testat deja de patru ori, iar staff-ul său de trei ori, în timp ce organizatorii Eastern European Tour au instituit numeroase măsuri pentru evitarea contaminării.

Marţi, sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, a anunţat că a fost testat pozitiv la Covid-19 în cadrul turneului caritabil pe care l-a organizat în Balcani, Adria Tour.

Pe lângă Nole, bulgarul Grigor Dimitrov (19 ATP), croatul Borna Coric (33 ATP) şi sârbul Viktor Troicki (184 ATP) au fost la rândul lor infectaţi în cursul aceleiaşi competiţii, unde puţini spectatori au purtat măşti de protecţie, iar jucătorii s-au îmbrăţişat pe teren sau într-un bar de noapte, fără nicio restricţie de contact.

 
 

Urmărește-ne pe Google News