Când moderatoarea l-a întrebat dacă antrenorul Costel Gâlcă îşi joacă postul în perioada dificilă care va urma, cu meciuri importante atât în Liga 1, cât ţi în Liga Europa, Argăseală a ridicat tonul. „Nu-şi joacă postul, pentru că e pregătit să câştige aceste meciuri şi nu mai are de ce să existe această discuţie. Care e problema că-şi joacă postul? Alo, hai să-ţi spun ceva! Atât de rar apare Costel în presă, încât nici n-o să mai iasă în presă, când o să vadă ce discuţii apar”, a spus Argăseală pe un ton răstit.

Când i s-a amintit că Gâlcă a spus textual că „doar pe Breeveld l-am vrut”, Argăseală a sărit iar ca ars: „Când am discutat despre  transferuri, în luna iunie, numele lui Bourceanu, Rusescu şi Papp nu erau atunci în discuţie. Dar când a aflat de ele, Costel a zis că nici măcar nu îndrăznea să se gândească la aceste nume”.

Argăseală a luat de-a dreptul foc atunci când i s-a reamintit altă nemulţumire a lui Gâlcă, aceea că nimeni nu mai apără clubul, că vrea un om precum Mihai Stoica. „Rămâi cu punctul tău de vedere, de numulţumită! Eu îţi spun că nu e adevărat. Punctul lui de vedere al lui Costel, cu care am vorbit de vreo patru ori după acea conferinţă, e că nu e adevărat ce crezi tu, sau orice altceva. Mi-a zis că nu s-a referit la mine”, a ţipat Argăseală.

Evadare din România comunistă: cazul celor cinci ingineri care au navigat cu o barcă pescărească din Tulcea până în Turcia
Recomandări
Evadare din România comunistă: cazul celor cinci ingineri care au navigat cu o barcă pescărească din Tulcea până în Turcia

După ce a realizat că a sărit calul, pentru că discuta totuşi cu o femeie, Argăseală a încercat să dreagă busuiocul. „Eu sunt foarte amabil, cu tine sunt foarte amabil în general”. Dar i-a reamintit: „Să rămâi cu părerea aia pe care ţi-am spus-o eu. Dacă nu, mai vorbim, până o să crezi ce ţi-am zis eu!”.

L-a „înţepat” pe „Costelinho”: „Nu duce fraza până la capăt”

Argăseală n-a sărit numai la moderatoarea emisiunii, ci l-a înţepat şi pe Costel Gâlcă, acuzându-l că are probleme de comunicare şi amintindu-i că pe orice antrenor îl ţin în viaţă doar rezultatele. „El nu prea ştie să comunice, nu duce fraza până la capăt. Probabil nu va mai face nicio conferinţă, pentru că vorbele lui se interpretează”, a răbufnit Argăseală. „Nu se va pune problema ca Gâlcă să fie dat afară dacă el va câştiga partidele următoare. Peste tot în lume, nu numai la Steaua, e valabilă chestia asta pentru antrenori, dacă nu ai rezultate, pleci! Dacă Gâlcă o să câştige cu Steaua aceste jocuri, cine să îl dea afară?”, a mai spus fostul asistent.

Gâlcă a dat-o la întors: ”S-a interpretat greşit”

Costel Gâlcă, antrenorul Stelei, a dat şi el înapoi. Tehnicianul susţine că vorbele i-au fost interpetate greşit şi că n-a avut intenţia să-l atace pe preşedintele Valeriu Argăseală.

Cine este mama lui Sebastian Stan. Georgeta Orlovschi a divorțat în 1984, după Revoluție s-a mutat în America și s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf
Recomandări
Cine este mama lui Sebastian Stan. Georgeta Orlovschi a divorțat în 1984, după Revoluție s-a mutat în America și s-a recăsătorit cu Anthony Fruhauf

”S-a interpretat greşit ideea legată de o persoană din club care să apere interesele Stelei. Nu l-am atacat pe preşedintele Valeriu Argăseală şi nici nu pretind ca acesta să vorbească despre aceste aspecte, având multe alte probleme de rezolvat în viaţa de zi cu zi a Stelei. Vom stabili împreună care este persoana desemnată pentru aşa ceva. Am spus doar că eu, în calitate de antrenor, am datoria de a pregăti echipa.

În ceea ce priveşte transferurile de jucători şi discuţia legată de Breeveld, m-am referit la faptul că, dintr-o listă de trei mijlocaşi centrali pe care i-am avut în vedere, acesta a fost adus la club, ceea ce m-a bucurat. Am uitat să precizez, în conferinţa de presă, faptul că şi Luchin a fost dorit de mine încă din momentul în care i s-a pronunţat numele, fiindcă este un jucător polivalent şi aveam nevoie de el. Legat de Papp, Rusescu şi Bourceanu, ei nu se aflau pe lista de achiziţii în prima fază fiindcă nu credeam că există posibilitatea de a-i aduce la Steaua, dat fiind faptul că aveau contracte foarte mari la cluburile lor. Sunt jucători foarte buni şi m-am bucurat atunci când mi s-a spus că sunt şanse să-i aducem la Steaua.

S-a interpretat greşit şi discutia legată de medicul Radu Paligora, dându-se de înţeles că el ar fi plecat din cauza mea de la Steaua. El a plecat fiindcă acolo unde este acum câştigă mult mai bine şi era normal, poate, să dea curs acelei oferte. Eu nu am spus că nu a vrut să-mi dea raportul respectiv, ci că nu a mai avut timp să o facă.

Mișcarea subtilă a Rusiei care schimbă echilibrul de putere în Mediterană și trimite un avertisment Occidentului. Moscova își relochează trupele din Siria
Recomandări
Mișcarea subtilă a Rusiei care schimbă echilibrul de putere în Mediterană și trimite un avertisment Occidentului. Moscova își relochează trupele din Siria

Consider că situaţia actuală a fost exagerată de mass-media şi îi asigur pe suporterii Stelei că nu există niciun fel de conflict între mine şi conducere sau între mine şi jucătorii noştri. Sper ca aceste discuţii să înceteze, fiindcă nu au rost”, se arată într-un comunicat semnat de Costel Gâlcă şi publicat pe site-ul oficial al Stelei.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI