Meciul cu probleme a fost CS Brazi – AS Târgşoru Vechi Stănceşti, scor 1-3. Meciul din Liga B Prahova, al treilea eşalon judeţean, s-a întrerupt minute bune până când la faţa locului a venit şeful de post din Brazi!

Jucătorii s-au bătut pe teren, arbitrul a fost depăşit de evenimente, dar, mai apoi, având remuşcări, „capii răutăţilor” şi-au scris propriile variante despre incidente şi le-au trimis unui site local, www.sportcampina.blogspot.ro.

Alin Stoica, de la CS Brazi, a recunoscut că a avut un comportament violent. Iată o parte din „spovedania” lui Alin Stoica: „…am răbufnit, totul are o limită pentru mine, sunt sigur că nu am făcut ce trebuie, dar cineva trebuie să ia măsuri, aşa ceva nu vreau să i se întâmple nimănui. Nu am mai suportat insultele şi l-am lovit cu piciorul pe jucătorul oaspete, moment în care, culmea, arbitrul partidei a avut ochi, dar şi urechi! Ţin să menţionez şi faptul că jucătorul oaspete nu a reacţionat în niciun fel! Ce credeţi că a decis domnul Cristi Lefter (n.r. – arbitrul) să facă? Luam cartonaş roşu, suportam consecinţele cu foarte mare părere de rău pentru tot ce am făcut. Dar ce credeţi? Da! Nici de data asta nu s-a întâmplat aşa! Am primit cartonaş roşu, totul este corect până acum! Dar, probabil în compensaţie, poate s-a gândit ca a greşit la prima fază şi jucătorul oaspete trebuie eliminat din prima, i-a acordat şi lui cartonaşul roşu, deşi nu avea nicio vină, de data aceasta nu ripostase în niciun fel!”. Tot „autodenunţul” lui Alin Stoica, AICI.

La puţin timp după ce Alin Stoica şi-a recunoscut vina de a fi lovit un adversar şi „victima” a trimis propria sa variantă despre evenimente. Cătălin Zibilianu, de la AS Târgşoru Vechi Stănceşti, spune că vina îi aparţine în totalitate adversarului – „a început să mă lovească cu piciorul în piept de 2 ori, am şi urmele crampoanelor încă pe pieptul meu, pe care o să le prezint la şedinţa de miercuri (n.r. – a Comisiei de Disciplină de la judeţ)” – şi că arbitrul a oprit meciul de frică. „Arbitrul a luat hotărârea să se oprească jocul până la aplanarea conflictului dintre el şi gazde pentru că nu mai făcea faţă la insultele şi îmbrâncelile lor. După aceea am sunat la poliţie, la poliţia din Brazi să vină de urgenţă că lucrurile au degenerat la meci. A venit şeful de post al poliţiei din Brazi şi a potolit toată tensiunea dintre gazde şi arbitru”. Toată plângerea lui Cătălin Zibilianu, AICI.

Urmărește-ne pe Google News