Brigada ULT*RAS 2002, în timpul unei partide a Stelei, în Ghencea. FOTO: ultras.ro

„Preocupați în continuare de fenomenul Steaua Bucuresti, noi, foștii membri ai grupului ULT*RAS (2002), am luat act de decizia Înaltei Curți in dosarul 42805/3/2011/a1, dosar în care Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA” BUCUREȘTI “ (U.M.02301 BUCURESTI) a câștigat în instanță anularea deciziei OSIM privind marca înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua București SA.

Apelul nostru se îndreaptă spre Ministerul Apărării Naționale – Clubul Sportiv al Armatei Steaua – care, în acest moment, deține drepturile de folosință asupra mărcii. În cazul în care apelarea către instanțe a avut drept scop obținerea unor foloase materiale de pe urma mărcii Steaua București, ne dorim ca cedarea ( cesionarea ) ei catre FC Steaua Bucuresti SA să se facă pe baza unui contract valabil pe o perioadă de timp prestabilită (de ex. 5 ani), cu drept de anulare imediată, iar valoarea anuală a contractului să fie proporțională cu suma stabilită de un audit calificat.

Pe de alta parte, nu putem omite Ordinul de Ministru numărul 125 din 24 noiembrie 2014, în care se enumeră disciplinele sportive din cadrul CSA STEAUA , cu observația că, la disciplina fotbal, s-a eliminat termenul “amator”. În acest caz, dacă Ministerul Apărarii dorește înființarea unei echipe care să fie înscrisa în campionatul României, o echipă care să aibă emblema și marca Steaua București, ne declarăm sprijinul TOTAL și NECONDIȚIONAT pentru această variantă.

Anii trec, idealurile rămân, iar Ochii care nu se văd…nu uită și nu iartă…”, este comunicatul brigăzii ULT*RAS 2002, pe site-ul suporterilor fcsteaua.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News