Concret, fanii sunt nemulțumiți că stadionul va avea dora 14.000 de locuri, nu 19.000 cât anunțase inițial Compania Națională de Investiții.

La presiunile venite de la fani, a fost organizată, miercuri, o ședință, la sediul Companiei Naționale de Investiții, la care au participat, arhitecți, reprezentanți CNI, suporteri, reprezentanți ai CS Rapid și ai FC Rapid.

Reprezentanții clubului de fotbal Rapid au prezentat, pe scurt, concluziile după această ședință.

Astfel, conform site-ului FC Rapid 1923:

” Se caută o soluție tehnică pentru modificarea Tribunei a II-a și a diferenței de nivel dintre acoperișul acesteia și al restului de stadion, pentru a se crea o senzație unitară.

Se dorește ajungerea la o soluție pentru a nu se schimba autorizația de construcție, deoarece o nouă autorizație poate amâna finalizarea proiectului cu un an.

S-au discutat și alte aspecte legate de aspectul stadionului, dorindu-se ca stadionul să aibă o identitate proprie, rapidistă.

Următoarea întâlnire va avea loc în două săptămâni, când sperăm că vom avea soluții fezabile și niște randări pe care în acest moment proiectanții nu le aveau la dispoziție, legate de vizibilitatea dinspre șinele de tren.

Apreciem dechiderea și implicarea tuturor factorilor ce au participat la ședință, în dorința tuturor de a realiza un obiectiv important, cu care toată suflarea rapidistă să se mândrească”.

Noul stadion din Giulești se va afla tot în proprietatea Ministerului Transporturilor și va fi administrat de CS Rapid.

FC Rapid va fi potențialul beneficiar al viitoarei arene care se va ridica sub Podul Grant.

FOTO: Dumitru Angelescu (Libertatea)

 
 

Urmărește-ne pe Google News