SC Lotus Perfect Products SRL, care deţine 82,93% din acţiunile clubului SC Dinamo 1948 SA, a trimis recent o scrisoare Asociaţiei Peluza Cătălin Hîldan în care îi oferea întregul pachet de acţiuni pentru un leu, dar şi cu preluarea datoriilor actuale, de 2.661.073 de euro, la care se adaugă 168.000 de euro, pentru obţinerea licenţei, care trebuie plătiţi până la finalul lunii aprilie, potrivit Agerpres.
“Suntem conştienţi că avem o datorie morală faţă de Dinamo şi faţă de cei aproape 5.000 de membri ai Programului DDB, care, prin adeziunea lor la proiectul socios, ne-au dat mandatul de a salva acest club.
Totuşi, nu putem fi «strânşi cu uşa» să acceptăm preluarea în condiţiile sociale existente la nivel mondial care afectează şi fotbalul. Blocarea campionatelor pe o perioadă nedeterminată, restricţii etc.
Dinamo nu este subiect de cacealma. Aşa cum am anunţat încă de la lansarea Programului DDB, scopul bine definit al acţiunilor noastre este deblocarea impasului financiar şi ridicarea unui mare Dinamo al suporterilor. De aceea, ne-am exprimat intenţia de a începe tratativele pentru preluarea clubului în condiţii normale”, se arată în comunicatul suporterilor dinamovişti.
Asociaţia PCH subliniază că acţionarul majoritar al clubului (Ionuţ Negoiţă, n. red.) şi-a exprimat intenţia de a vinde pachetul majoritar şi a adresat în acest sens o scrisoare asociaţiei, care deţine 10,06% din acţiunile clubului Dinamo 1948, prin Programul DDB – Peluza Cătălin Hîldan.
“Aşa cum niciodată nu am lăsat echipa la greu, nici de data aceasta nu putem să privim cu indiferenţă cum clubul pe care îl iubim se îndreaptă către faliment şi către dispariţie.
Prin acţiunile noastre am reuşit să ţinem clubul în viaţă, atât prin achitarea restanţelor salariale către jucători, cât şi prin strângerea de fonduri necesare obţinerii licenţei pentru Liga 1.
Suntem conştienţi că avem o obligaţie faţă de toţi suporterii dinamovişti, fără nici o excepţie, de a face tot ce ne stă în putinţă pentru ca Dinamo să continue să existe”, se mai arată în comunicatul suporterilor.
Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, un ONG al suporterilor “alb-roşii”, a făcut, vineri seara, o ofertă publică în valoare de un leu pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni (82,9368%) deţinut la clubul de fotbal FC Dinamo de omul de afaceri Ionuţ Negoiţă.