Fotbal Acasa | Sport | Fotbal

Fanii Fiorentinei îl țin în tensiune pe Tătărușanu! Ce mesaj au agățat suporterii pe gardul stadionului

Actualizat pe 19 ian. 2016, 10:37
Comentează

După două înfrângeri consecutive în campionat, Fiorentina a alunecat pe locul 4 în Serie A, la 6 puncte de liderul Napoli.

Asta i-a înfuritat la culme pe suporterii grupării toscane, la care românul Ciprian Tătărușanu, titularul postului de portar în naționala României, este om de bază.

După eșecul din deplasare cu AC Milan, de duminică seară, 0-2, fanii au mers la stadionul ”Artemio Franchi” și au agățat pe gard o bucată de pânză în care îi cereau patronului Andrea Della Valle să plece: ”Della Valle, ora andatevene”.

Suporterii furioși, care s-au descris a fi ”clienți”, au pus bannerul la intrarea în tribuna oficială, în semn de protest față de campania de achiziții de astă-vară, dar și din această iarnă; ”2002…2016… Ormai il nome ve lo siete fatto, la pubblicità pure visto che era questo il vostro progetto, ora fateci anche il famoso regalo, andatevene!!! I clienti”.

Scandalul dintre patron și fani s-a amplificat după meciul Fiorentina – Lazio 1-3, de acum două runde, când Della Valle a fost ofensat, în timp ce părăsea arena.

 
 

Urmărește-ne pe Google News