Eșecul cu Viitorul de aseară, scor 2-3, a umplut paharul la Dinamo. Antrenorul Flavius Stoican a fost contestat de suporteri, asta după ce și câteva dintre fostele glorii ale clubului și-au exprimat dorința de a se renunța la tehnicianul în vîrstă de 37 de ani.

„E un eşec care nu ne cade bine, nu ne aşteptam să-l avem. Trebuie să nu cedăm. Se întâmplă şi la case mai mari. Nu mă îngrijorează că am pierdut un meci, meci pe care l-am dominat. Important e să nu cedăm. Ăsta e fotbalul.

Bilinski azi nu a fost într-o formă sportivă foarte bună. Nu-mi pică bine faptul că fanii îmi cer demisia, dar asta este, mergem mai departe. Dar tragem linie la finalul turului, vedem unde suntem şi atunci vedem ce e de făcut.

Ne gândim atent la fiecare transfer care o să vină, dar până atunci eu am încredere că aceşti băieţi se pot ridica”, a spus antrenorul.

Singurul punct pozitiv la Dinamo a fost golul reușit de Patrick Petre, primul pentru fiul fostului mare dinamovist Florentin Petre la prima echipă. ”Sper să ajungă mai mare ca tatăl lui!”, a comentat Gică Hagi la final.

 
 

Urmărește-ne pe Google News