„Incompetență, opacitate, lipsa de viziune si risipirea banului public: acestea sunt singurele lucruri prin care s-a remarcat conducerea Federației Române de Rugby (FRR)! România a fost descalificată după ce s-a calificat pe teren la Cupa Mondială de Rugby 2019, dar nimeni nu a asumat vreo responsabilitate, în jumătate de an. Antrenorul francez Thomas Lièvremont, un profesionist respectabil, a plecat după numai trei meciuri la cârma României, din cauza amatorismului federației”, este primul pasaj din petiție.
„Descalificat de la CM, rămas fără finanțarea de la forul mondial, cu rezultate internaționale dezastruoase la nivel de juniori, absent din media, cu una dintre ligile interne desființate anul acesta și cu multe echipe de seniori dispărute în ultimul timp, cu un număr de echipe de juniori la limita extincției, cu un număr de spectatori extrem de redus în competițiile interne și internaționale, cu rugbyul feminin, rugbyul în 7, rugbyul amator și cel scolar sau universitar aproape inexistente, cu o imagine internatională puternic afectată, rugbyul românesc se află într-un moment de cumpănă, cel mai greu de după al Doilea Război Mondial. Conducerea FRR nu este în măsură să identifice și să aplice o strategie de dezvoltare pentru a păstra primul sport care a adus o medalie olimpică României în elita mondială. Este momentul ca să plece! De la Alin Petrache, fost căpitan al Stejarilor, așteptăm să arate că are onoare și să își dea demisia, împreună cu tot Colegiul Director și Biroul Federal. Îi mulțumim pentru realizările din trecut, ca jucător sau conducător, dar în acest moment el conduce rugbyul românesc în prăpastie”, continuă documentul amintit.
„Solicităm FRR să transparentizeze modul în care s-au cheltuit în ultimii doi ani sumele alocate de la bugetul public pentru reprezentarea României în competițiile internaționale, cine este responsabil pentru descalificarea de la CM și care au fost măsurile luate. Club 16 se alătură dorinței și demersurilor unui număr însemnat de suporteri, foști sau actuali internaționali, antrenori, tehnicieni, manageri și iubitori ai acestui sport în România și inițiază această petiție”, se mai arată în documentul semnat de Club 16.
Poate te interesează și Se cere demisia lui Alin Petrache. ”Revoluționarii” au lansat o pagină de Facebook împotriva șefului Federației Române de Rugby