Potrivit unui comunicat al Comitetului guvernamental pentru situaţii de urgenţă, suporterii vor trebui să stea la un metru distanţă unul de celălalt în tribune, relatează Agerpres.
Toate ligile de fotbal din ţară au fost oprite în martie, dar Federaţia sârbă de fotbal a anunţat că partidele se vor relua din acest weekend, însă pentru început în absenţa spectatorilor.
Federaţia a indicat că în primele două eşaloane (16 echipe în fiecare) se vor mai disputa doar patru etape care vor încheia practic sezonul regulat, nu şi partidele din play-off şi play-out.
Liderul la zi din campionatul de fotbal al Serbiei este Steaua Roşie Belgrad, cu 69 puncte, urmată de Partizan Belgrad, 58 puncte.