Factură – 15.450 de lei, taxe – 1.172 de lei

Multe societăţi achiziţionează bilete pentru propriii angajaţi sau pentru a le oferi ca premii la diverse concursuri, primind un link preferenţial unde pot comanda un număr nelimitat de bilete. Doar că valoarea achiziţiei creşte vertiginos.
Vă prezentăm un caz concret: factura achitată de o firmă care o comandat 48 de bilete, din 3 categorii diferite. Valoarea totală a tichetelor a fost de 15.450 de lei. De achitat în plus a fost suma de 1.172,25 de lei!
Iar când vorbim de “pachetele” valabile pentru trei meciuri, valoarea e automat o mană cerească pentru proprietarii acestui site. Site care, oficial, nu are tangenţă cu clubul. Steaua încasează doar suma trecută pe bilet.

Capcanele de pe biletesteaua.ro

  • Când aplici pentru cumpărarea biletelor (numărul maxim la care ai dreptul, ca persoană, e de 4 bucăţi), te trezeşti cu costurile ascunse! Pui în “coş” ce vrei să achiziţionezi, dar nu ai trecută, explicit, suma totală de plătit. Biletele îţi sunt livrate acasă doar plătind pe lângă valoarea lor încă 7,5% plus alţi 13,5 lei (condiţii afişate în altă zonă a site-ului).
  • Pentru 4 bilete la meciul Steaua-Chelsea comandate pe site, fanul trebuie să scoată din buzunar suma de 658,5 lei, dintre care doar 600 de lei reprezintă contravaloarea reală a biletelor.
  • Comisionul de transport este acelaşi şi dacă biletele ajung într-un cartier vecin, şi dacă merg la Satu Mare. Poate că surplusul de plată nu este chiar atât de spectaculos, dar el creşte în momentul în care se face o comandă mai amplă.

Profit de circa 200.000 €

Stadionul Arena Naţională are o capacitate de 55.634 de locuri. Doar la meciul cu Chelsea, din biletele vândute la tribuna I, comisionul cuvenit este de 225.000 de lei, adică 50.000 de euro! Profitul din vânzarea a măcar 70% din capacitatea stadionului este de cel puţin 200.000 de euro!

Taxe mai mici pe bilete.ro

Site-ul biletesteaua.ro percepe, din start, o taxă de 7,5% din preţul tichetului (la meciurile de Liga Campionilor, fiindcă la cele de Liga I, procentul este de 9,5%!) şi un comision de 13,5 lei pentru fiecare comandă.
În comparaţie, site- ul bilete.ro, de pe care poţi cumpăra tichete de intrare la diverse spectacole, percepe doar 1% din valoarea biletului, plus taxa de transport, care diferă în funcţie de distanţă: 8,75 lei plus TVA în Bucureşti şi 14,75 lei plus TVA în provincie.

  • Steaua – Chelsea: 1 octombrie, ora 21.45, TVR 1, Digi 1, Dolce 1

 
 

Urmărește-ne pe Google News