Dacă vedetele nu şi-au arătat vârsta, un fan a ţinut morţiş să dezvăluie tuturor celor prezenţi la Arenele BNR din Capitală ce etate are! Omul a atras atenţia cu bannerul “Am 81 de ani”.
Dotat cu steag tricolor la pălărie, omul s-a agitat între puncte şi a făcut gălăgie suflând într-un corn. Nu e prima oară când excentricul captează atenţia la tenis.
La meciul demonstrativ din 2011, pensionarul s-a evidenţiat prin zgomotul făcut cu o portavoce până l-a remarcat marele Yannick Noah. Francezul l-a chemat pe teren şi i-a oferit un moment de glorie.