Chinezoiaca Hou Yifan (22 de ani pe 27 februarie) este de luni seară noua campioană mondială de șah. Asiatica a dobândit titlul de regină la Lvov, în Ucraina, 6-3 în confruntarea cu ucraineanca Maria Muziciuk, deținătoarea en-titre a trofeului.
Firava Hou Yifan era deja cea mai tânără campioană mondială din istorie. După ce a obținut titlul de mare maestru internațional în anul 2008, la numai 14 ani și 6 luni, a cucerit primul titlu de campioană mondială la 24 decembrie 2010, când avea numai 16 ani (5-3 în finala cu Ruan Lufei). În anul 2011, și-a păstrat titlul după o luptă cu Humpy Koneru, din India, câștigată cu 5-2. A pierdut titlul în anul 2012 în meciul cu Ana Ușenina din Ucraina, dar a reușit să îl obțină din nou în 2013. În 2015, Hou nu a participat la meciuri decisive, iar titlul suprem a revenit frumoasei ucrainence Mariei Muziciuk.
De altfel, Maria a fost susținută de Mircea Lucescu, antrenorul român de la Șahtior. ”Il Luce”, aflat la Lvov, orașul care a găzduit meciul pentru titlul feminin și care e locul de adopție al ”minerilor”, din cauza războiului de la Donețk, a făcut prima mutare, la una dintre partide, și s-a declarat suporterul numărul 1 al Mariei. Lucescu a pasionat de acest sport al minții! Ca și fiul său! Totuși, după ce a fost la meciul de titlu mondial, ”nea Mircea” a pierdut în campionat, 1-4 la Dnepr, și a cedat și primul loc în ligă. Dnepr i-a dat șah lui… Șahtior.
VIDEO, AICI
Hou e cea mai tânără jucătoare care a participat la un Campionat Mondial și la o Olimpiadă. La CM de la Ekaterinburg și la Olimpiada de șah de la Torino, ambele din 2006, avea doar 12 ani! În 2007, devenea cea mai tânără campioană din istoria șahului din China! E Maestru în 2004 și Mare maestră din 2008. Specialiștii afirmă că tânăra asiatică va deveni cea mai importantă șahistă din istorie, peste Judit Polgár și Maia Ciburdanidze.
În martie, înainte de finala din Ucraina, ea era nr. 1 la feminin, cu aproape 100 de puncte în fața japonezei Koneru și nr. 73 la nivel mondial.
Hou a început să joace șah de performanță la șase ani, dar era fascinată de joc de la doi ani. Tatăl lui Hou, Hou Xuejian, magistrat, a povestit că micuța lui iubea piesele de șah pe care îi cerea să i le cumpere de la librărie. La trei ani, i-a făcut cadou primul set complet, iar Hou și-a învins clar bunica, după doar câteva săptămâni de învățat regulile! Din 1999, avea deja un profesor de șah, Tong Yuanming: ”Avea încredere, încredere, memori, capacitate de reacție rapidă”.
În 2003, Hou îl bătea pe Ye Jiangchuan, antrenorului lotul chinez. Hou a devenit cel mai tânăr membru al echipei naționale și a câștigat primul loc la CM de Tineret.
Pentru a o sprijini, familia s-a mutat la Beijing, în 2003. Mama lui Hou, o fosta asistentă medicală, își dorea ca fiica să devină medic, dar micuța a avut alt destin. Acum își însoțește fiica peste tot în lume.
Hou s-a înscris și la Facultate, urmând Relațiile Internaționale. ”Acum mă antrenez 4-5 ore pe zi. Când se apropie o competiție majoră, timpul de pregătire se dublează! Pe de altă parte, în weekend-uri mă relaxez. E necesar!” spune ”regina”.
Jucătorul de șah favorit este ”ciudatul genial ”Bobby Fischer. Visează să joace cu Judit Polgar, 39 de ani, idolul ei.