Daneza Caroline Wozniacki (25 de ani și numărul 5 WTA), finalista din 2009 și 2014 de la Flushing Meadows, a fost eliminată joi noapte în turul secund, după trei ore de joc, de către cehoaica Petra Cetkovska (30 de ani și locul 149 în lume), sportivă care nu știa cum arată turul 3 la New York.
Scorul final, 6-4, 5-7, 7-6 (1) pentru Cetkovska, care a salvat patru mingi de meci. Dar înainte a avut controlul jocului, până la un punct: 6-4, 4-1 și 30-0 pe propriul serviciu. N-a închis meciul, iar nordica, fost lider mondial fără să fi câștigat vreun turneu de Mare Șlem, s-a trezit și a dus duelul în decisiv.
De la US Open au plecat deja nume precum Ana Ivanovici, Garbine Muguruza, Lucie Safarova, Carla Suarez Navarro, iar Maria Sharapova a declarat forfait înainte de start, din pricina unei asccidentări. Astfel, drumul Simonei spre finală devine tot mai neted.
Acum, jucătoarea noastră are motive să se teamă doar de Petra Kvitova (Cehia), de Victoria Azarenka (Belarus) și de Serena Williams (SUA). Cu numărul 1 WTA se poate întâlni doar în finală. De altfel, din Top 10, doar Williams și Kvitova au rămas pe tablou, deși nică măcar nu s-a intrat în a doua săptămână de turneu!
TOP 10 WTA
1. Serena Williams 12.721 puncte ÎN CONCURS
2. SIMONA HALEP 6.130 puncte ÎN CONCURS
3. Maria Sharapova 6035 puncte FORFAIT
4. Petra Kvitova 4.995 puncte ÎN CONCURS
5. Carolina Wozniacki 4.740 puncte ELIMINATĂ
6. Lucia Safarova 3.800 puncte ELIMINATĂ
7. Ana Ivanovic 3.500 puncte ELIMINATĂ
8. Karolina Pliskova 3.335 puncte ELIMINATĂ
9. Garbine Muguruza 3.245 ELIMINATĂ
10. Carla Suarez Navarro 3.190 puncte ELIMINATĂ