ACTUALIZARE. Conform informaţiilor din Spania, președintele Florentino Perez îl va numi interimar pe Santiago Solari, fost jucător pe Bernabeu. Acesta are o experienţă similară cu a lui Zidane, în momentul numirii pe banca Realului. Nu e exclus ca argentinianul să conducă gruparea blanco până la finalul stagiunii. Negocierile cu italianul Antonio Conte au picat.
Chiar şi fără starul Lionel Messi (accidentat la mână), Barca a dominat cu autoritate întâlnirea, impunându-se prin tripla uruguayanului Luis Suarez (30 – din penalty, 75, 83) şi reuşitele lui Philippe Coutinho (11) şi Arturo Vidal (87). Golul de onoare al madrilenilor a fost reuşit de Marcelo (50).
Presa spaniolă anunţă că în urma acestui eşec, antrenorul lui Real Madrid, Julen Lopetegui, al cărui scaun se clătina oricum după începutul slab de sezon, urmează să fie demis din funcţie
Italianul Antonio Conte va fi noul antrenor.
FC Barcelona şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului în urma acestui succes, în timp ce Real Madrid a ajuns pe poziţia a noua, la şapte puncte în spatele rivalei catalane, după ce în vară s-a despărţit cu multă uşurinţă de cel mai bun marcator din istoria sa, portughezul Cristiano Ronaldo, plecat la Juventus Torino.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Leo Messi, fractură la mâna dreaptă. Pierde meciurile cu Inter Milano și cu Real Madrid
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume