FC Brașov a remizat, luni, cu Luceafărul Oradea, scor 1-1, în, probabil, ultimul meci susținut de ”stegari” pe arena ”Tineretului”.
Din cauza gravelor probleme financiare, formația brașoveanăe ste pe marginea prăpastiei, neavând nici o șansă de a mai evolua și în sezonul viitor!
”80 de ani de istorie nu-i veți îngropa. Steagu’ prin noi va continua”, a fost mesajul afișat de galeria brașoveană în minutul 80 al partidei cu Luceafărul Oradea.
Suporterii echipei de la poalele Tâmpei vor să demareze în vară un proiect prin care echipa lor de suflet să funcționeze, chiar și în ligile inferioare, după ”modelul” Petrolul Ploiești, Rapid București, Oțelul Galați, Universitatea Cluj sau Farul Constanța.
”Am fost abandonaţi de toată lumea, chiar şi de Gigi Becali în care ne-am pus toate speranţele că va achita acea rată din transferul lui Chipciu. Îmi vine să plâng când văd ce se întâmplă cu această echipă. Sunt convins că dacă am fi avut un minim ajutor financiar, promovam la pas din această serie“, a declarat antrenorul echipei FC Brașov, Cornel Țălnar, citat de Monitorul Expres.
Dispare FC Brașov! ”Mă încearcă un gând de tristețe”
La rândul său, ”secundul” Florentin Petre a precizat la DigiSport: ”Mă încearcă un gând de tristeţe. Acest oraş merită o echipă frumoasă, care să facă performanţă, cum făcea în trecut. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Este dureros că oamenii din acest oraş nu sprijină fotbalul. Sunt foarte trist. Se încheie un capitol. Mai avem un meci (n.r. – sâmbătă, la Afumaţi), o să merge să facem tot posibilul să-l câştigăm”.
Recomandări
Un microbuz cu pasageri a căzut în Dunăre, în județul Mehedinți. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție
CITEȘTE ȘI: Liga a 2-a, etapa a 35-a. ASU Poli – UTA 0-3. Sepsi, dată jos de pe locul secund. La FC Braşov a debutat un puşti. Clasament
Astea sunt ghetele de joc ale lui Andrei Poverlovici, fotbalist la FC Brașov, în liga a doua din România!
Ce dinastie dictatorială sud-americană a fost condusă de un tată și de cei doi fii ai săi – dintre care doi asasinați?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost importanța "Protestelor de Luni" din Germania de Est și cum a fost implicată biserica?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost rolul muzicii rock în rezistența anticomunistă din Ungaria?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară din Africa are în parlament un număr record de femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Cât de extins era dreptul de vot în democrația antică ateniană?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Libertateapentrufemei.ro
A venit când nu mai spera! Mirabela Dauer, mesaj neașteptat de la fiul înstrăinat. După ani de tăcere, băiatul i-a trimis un semn, iar răspunsul solistei este zguduitor! Ce a aflat Mirabela acum despre băiatul ei
Adevarul.ro
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
Elle.ro
Oana Moșneagu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația dintre soțul ei, Vlad Gherman, și Cristina Ciobănașu, fosta lui logodnică: „Eu am fost îngrozită…”
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Observatornews.ro
Cât a plătit Adina pe o ofertă last-minute, cu avion şi cazare într-o destinaţie de vis. "O săptămână stăm, inclusiv Paştele"
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2025. Vărsătorii se vor reanima și vor găsi destule persoane dispuse să le alimenteze mai multe luni de zile