Dinamo nu reușește să iasă din mediocritate în Liga 1, remizând luni seară, scor 0-0, cu FC Botoșani, în epilogul etapei a 15-a. Părăsită de antrenorul Cosmin Contra și de managerul general Adrian Mutu, gruparea ”câinilor roșii” a ajuns un fel de sat fără câini. Patronul Ionuț Negoiță caută de zor un președinte de încredere, după ce, la nivelul băncii tehnice, a reușit să-l înlocuiască pe Cosmin Contra cu Vasile Miriuță.
Variantele vehiculate în spațiul public sunt Marius Niculae și Cornel Șfaițer, ultimul fiind șef la Botoșani și fan declarat al ”roș-albilor”. Fost jucător reprezentativ al ”câinilor”, ”Săgeată” l-a respins pe Negoiță încă de la prima întâlnire, după ce a aflat că nu va avea mână liberă la echipă. Varianta Șfaițer ar fi una ”de avarie”.
De ce nu găsește Negoiță un conducător de nădejde? S-a dus vorba că patronului îi place să se bage la echipă, influențând ”primul 11”, după ”modelul Becali”. ”A băut apă după Gigi, se crede și patron, și președinte, și antrenor”, îl descriu cunoscuții. Patronul de la RIN este în căutarea unui conducător maleabil, pe care să-l poată manevra ușor. Doar că nu sunt prea mulți dispuși să fie preș, și nu președinte, la Dinamo. De când a venit în ”Groapă”, Ionuț Negoiță i-a adus, pentru a ocupa postul de președinte, pe Constantin Anghelache, Daniel Stanciu, Dinu Gheorghe – ”Vamă”, iar în ultimele luni – pe Adrian Mutu, plecat recent la FRF.
FC Dinamo caută președinte. ”Le rezolvă Eftimescu”
Constantin Anghelache este înrudit cu Ionuț Negoiță. A activat la Dinamo și înainte, și după Revoluție, așa că are expertiză autorizată în privința clubului.
”Ionuț stă rezervat, deocamdată. Are niște probleme (n.r. – dosare penale). Nu este o problemă faptul că Dinamo nu are președinte! Le rezolva Eftimescu (n.r. – Bigică, cel care se ocupă cu distribuirea abonamentelor pentru fostele glorii), băieții, cei care sunt acolo acum”, ne-a declarat, azi, Constantin Anghelache, unchiul patronului de la Dinamo.
FC Dinamo caută președinte. Lupu nu se autopropune
Fostul mare internațional Dănuț Lupu este înregimentat la Dinamo, dar activează la Departamentul de Scouting. Nu este prea des consultat de Negoiță, nefiind unul dintre oamenii lui de încredere. S-ar băga președinte, dar nu-l întreabă nimeni despre subiect. ”Nu pot să mă autopropun, nu sunt nebun”, a zis Lupu, pentru ”Libertatea”.
Există și câteva soluții interne. La Dinamo, principalul om de încredere al lui Ionuț Negoiță a rămas Gabi Răduță, cel care ocupă postul de șef al Centrului de Copii și Juniori. Directorul sportiv Ionel Dănciulescu este văzut, la rândul său, drept ”omul conducerii”. Unul dintre aceștia ar putea fi ”promovați” în funcția de președinte.
FC Dinamo caută președinte. A refuzat și Kiriță
Giani Kiriță, campion cu Dinamo în două rânduri, a dezvăluit ce mesaj i-a fost transmis de actuala conducere a „câinilor”, după ce fostul mijlocaș a purtat negocieri cu Negoiță pentru venirea la Dinamo.
Giani Kiriță susține că fostul director sportiv al lui Dinamo, Cristi Bobar, ar fi fost pus de cineva de la club să îi transmită fostului jucător că nu este dinamovist.
”Mi-am propus să vorbesc foarte puțin de Dinamo. Acum ceva vreme, Cristi Bobar a zis de mine că nu sunt dinamovist. Apoi m-am întâlnit cu el într-o benzinărie. L-am întrebat «cum poți să spui așa ceva? că nu sunt dinamovist?»
Mi-a răspuns «Giani, iartă-mă, am fost pus de cineva să spun asta»”, a povestit Giani Kiriță la TV Digi Sport.
Episodul ar fi avut loc după ce Giani Kiriță a purtat negocieri cu Ionuț Negoiță pentru a ajunge la gruparea din Ștefan cel Mare, într-o perioadă în care antrenor al ”câinilor” era Gheorghe Mulțescu.
”Am fost ofertat de Dinamo, dar le-am zis că vin doar dacă investesc mai mulți bani. Nu puteam să vin în fața suporterilor și să nu le spun adevărul. Am vorbit cu Negoiță, era Gigi Mulțescu antrenor, dar apoi m-am ridicat de la masă și am plecat”, a adăugat Giani Kiriță, pentru sursa citată.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!