Comisia de licențiere a constatat că sibienii nu și-au achitat datoriile față de Bruno Chalkiadakis, fotbalistul care a evoluat în Liga 1 în perioada iulie 2018 – ianuarie 2019.

Hermannstadt nu este de acord cu decizia și se va adresa Comisiei de Apel, întrucât procesul cu Bruno, fotbalist care a dat în judecată clubul, a fost câștigat la FIFA.

”A fugit de la echipă, iar noi am câștigat, oricum, procesul de la FIFA”

Claudiu Rotar, finanțatorul lui Hermannstadt, a explicat situația: ”Bruno a fugit în 2019 de la echipă și a denunțat contractul la FIFA. Noi am mers și ne-am apărat, am câștigat procesul și am încercat să-l contactăm pe jucător atunci. Pe mail, la telefon, fără succes. Apoi, am aflat că e undeva la o echipă din liga a treia din Brazilia, dar și acolo a stat numai două săptămâni, după care a dispărut. Nimeni nu mai știe absolut nimic despre el. De fapt, el trebuie să ne plătească nouă despăgubiri”.

Bruno Chalkiadakis

Pe noi, Comisia de Licențiere de la LPF ne-a notificat aseară și am rămas surprinși pentru că în ultimul timp am avut o corespondență OK cu dânșii, în care nu ne-au spus că ar fi probleme, dar avem încredere în Comisie, iar luni mergem cu documentele și vom lămuri întreaga situație. Nu avem niciun fel de emoție.

Claudiu Rotar:

Termenul final pentru obținerea licenței este 24 iunie. Dacă situația nu se va rezolva până atunci, Hermannstadt va retrograda automat în Liga 2.

Hermannstadt tocmai își prezentase noul antrenor, pe Ruben Albes, un spaniol de 35 de ani adus de Anamaria Prodan, membră în Consiliul Director al clubului de pe Cibin.

Urmărește-ne pe Google News