Rezultatul a venit, vineri seară, după ce tot lotul de jucători, dar și personalul tehnic a fost testat pentru COVID-19.

Oficialii FC Koln, club aflat pe locul 10 în Bundesliga, nu au anunțat numele celor trei persoane infectate cu coronavirus, dar au precizat că fotbaliștii își continuă antrenamentele.

“Am efectuat teste anti-COVID-19 în cursul zilei de joi pentru întregul personal tehnic şi jucători. Trei persoane au ieşit pozitiv, deşi sunt asimptomatice. Ele vor intra în carantină pentru 14 zile”, au informat reprezentanţii clubului german.

Liga germană de fotbal (DFL) a început testarea pentru COVID-19 a tuturor jucătorilor, o fază premergătoare înaintea reluării sezonului din Bundesliga, cu meciuri care se vor disputa cu porţile închise.

Mass-media germane au avansat ziua de 9 mai drept posibilă dată de reluare a campionatului, pentru a se putea disputa toate cele nouă etape restante până la 30 iunie. Vor fi meciuri cu porţile închise şi cu maximum 300 de persoane pe fiecare stadion.

 
 

Urmărește-ne pe Google News