FC România (liga a 9-a), echipa românilor din Marea Britanie, va debuta în Cupa Angliei. Echipa antrenată de Ionuţ Vintilă va juca, pe 16 august, împotriva echipei din Liga a 9-a, Haverhill Rovers.

Anul trecut, FC România nu a fost acceptată de FA în Cupa Angliei, alături de Manchester United, Chelsea sau Arsenal, conaţionalii noştri fiind obligaţi să joace încă un an la semiprofesionişti. Romanii speră să facă o figură frumoasă în actuala ediţie a Cupei Angliei. Ei şi-au postat pe facebook şi un clip de promovare.

FC România este o echipă formată exclusiv din conaţionali plecaţi la muncă în Anglia. Dacă vor reuşi să treacă de Haverhill Rovers, românii vor da piept cu Heybridge Swifts.

 
 

Urmărește-ne pe Google News