FC Viitorul a învins formația de pe locul 10 în primul eșalon din Ucraina, la capătul unui meci echilibrat, cu multe ocazii la ambele porți. penultimul meci de verificare de la Belek.

În primă repriză ambele formații au trecut pe lângă gol. Viitorul a avut chiar o reușită anulată pe motiv de ofsaid, în min.43, la reluarea cu capul a lui Voduț.

Tabela s-a modificat pentru prima oară în min.61: Horj a găsit o diagonală de aproximativ 50 de metri, Gavra a prelungit cu capul până la Ciobanu, iar acesta, după ce a depășit un adversar, a șutat puternic, sub transversală, de la 14 metri, fără speranțe pentru portarul advers.

Ucrainienii au egalat însă peste doar trei minute, în urma unei lovituri de colț, când Zunic a reluat în poartă de la trei metri.

Ocaziile s-au succedat apoi la cele două porți, dar Cojocaru, la primul meci în tricoul Viitorului, a avut două intervenții bune, în timp ce Pop nu a găsit spațiul porții după o acțiune personală în min.67.

Scorul final, 2-1 pentru Viitorul, a fost stabilit în min. 77, de tânărul Alexi Pitu (15 ani), din lovitură de la 11m, după o acțiune frumoasă a lui Neciu, faultat în suprafața de pedeapsă. De menționat că jucătorul de doar 15 ani al constănțenilor se află la a doua reușită în acest cantonament.

Au evoluat echipele:

FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi (46 Cojocaru) – Ghiță, Țîru, Horj (68 Neciu)- Lima (46 Casap), Ciobanu Dumitrescu, De Nooijer – Voduț (62 Pop), Drăguș (76 Pitu), Gavra (62 Mățan);

Cernomorets Odessa (antrenor: Kostyantyn Frolov): Novak – Liulka, Mamadu, Bamba, Martynenko – Kovalets, Khameliuk, Tretiakov – Tatarkov, Pryiomov, Antonov. Au mai intrat: Kozhukhar, Serdeniuk, Musolitin, Sokolov, Chornii, Smirnov, Semeniv, Silvio, Zunic, Zubeyko.

Meciuri disputate până acum de FC Viitorul în cantonamentul din Antalya:
– 14 ianuarie: FC Viitorul – Galatasaray Istanbul 0-2
-15 ianuarie: FC Viitorul – Skenderbeu 1-1 (Gavra)
– 18 ianuarie: FC Viitorul – Grasshoppers Zurich 1-1 (I. Hagi)
– 18 ianuarie: FC Viitorul – Luch Vladivostok 4-2 (Drăguș 2, Gavra, Pitu)
– 22 ianuarie: FC Viitorul – Kapaz (Azerbaidjan) 1-1 (Gavra)
– 22 ianuarie: FC Viitorul – FC Rostov (Rusia) 1-1 (Mailson Lima)
– 25 ianuarie: FC Viitorul – Cernomorets Odessa (Ucraina) 2-1 (Ciobanu, Pitu)

Programul următoarelor jocuri amicale ale formației constănțănțene la Belek:
– 25 ianuarie: FC Viitorul – Jagiellonia (Polonia, ora 17.00, Sueno Deluxe Hotel).

FC Viitorul va disputa primul meci oficial din 2018 în 2 februarie (ora 20.45), când va întâlni, pe teren propriu, în etapa a 23-a din Liga 1 Betano, pe Astra Giurgiu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3


Citește și: Părinții tinerei ucise de subofițerul MApN, declarații șocante. “Are un dosar care s-a muşamalizat pentru că are un cumnat în Poliţie”

Urmărește-ne pe Google News