Cu o grămadă de foști rapidiști în club, Fane Țîră, Rodin Voinea, Costin Lazăr, Mihai Mincă sau Lucian Ionescu, FC Voluntari a găzduit partida amicală de sâmbătă, disputată pe terenul sintetic din cadrul bazei clubului ilfolvean.

Gazdele, au învins cu 3-1, la finalul unui joc în care rapidiștii au evoluat de la egal la egal timp de 60 de minute, doar câteva neatenții la fazele fixe și “băncile de rezerve” făcând diferența dintre cele două echipe, pe care le despart trei eșaloane.

Pentru ilfoveni, omul meciului a fost fundașul Achim, cel care a înscris primele două goluri ale gazdelor, ambele în urma unor faze fixe, în minutele 52 și 69, între acestea intercalându-se golul egalizator, reușit de golgeterul Academiei Rapid, Lucian Goge, cel care a finalizat excelenta pasă a lui Dovleac.

Cu destui juniori pe teren, Academia Rapid a primit în prelungiri golul trei, reușit de Pleașcă.

Giuleștenii, fără D. Niculae, D. Bratu, A. Iacob, Duriță, Burlacu, D. Petrișor, A. Costache și Mitea, toți cu probleme medicale, au jucat în formula Ciuculescu (46 Ignat) – I. Voicu, Boian, Maftei, M. Stancu – Olariu (53 Dovleac), A. Grigore (61 Bărbălău), Lădaru (88 Bordei), Goge (88 Iova) – Vlada (80 D. Lazăr), Pancu (80 A. Nițu).

Claudiu Niculescu, antrenorul gazdelor, a folosit echipa: Mincă – M. Leasă, Cazan, Balaur, Sane – Novac, L. Sănmartean – Căpățână, F. Cernat, Pîrcălabu – Ad. Bălan. Au intrat după pauză: Petrariu, Horj, Achim, A. Voicu, Trandafirescu, Costin Lazăr, Bucurică și P. Ivanovici.

Un fapt inedit s-a petrecut în prima repriză, atunci când rapidiștii, deși au început îmbrăcați în tricouri vișinii, au fost nevoiți să le schimbe cu cele albe, deoarece gazdele erau îmbrăcate în negru complet.

Citiți și Nici Academia Rapid 2017 n-a primit personalitate juridică! În plus, AMFB i-a dat în judecată

 
 

Urmărește-ne pe Google News