FC Voluntari a înştiinţat că, în urma finalizării lucrărilor la instalaţia de nocturnă, vor reveni pe propriul stadion începand cu jocul din etapa a XIV-a a Campionatului Naţional Liga I – Betano, editia 2017/18.

Astfel, jocul FC Voluntari – FCSB, programat a se disputa în etapa a 14-a, în data de 13 octombrie 2017, începând cu ora 20.45, va fi primul care se va disputa pe stadionul ”Anghel Iordanescu” din Voluntari.

Până acum, echipa ilfoveană și-a disputat meciurile de pe teren propriu pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești.

Clubul a beneficiat de o dispensă din partea LPF în ceea ce privește dotarea arenei cu instalație de nocturnă de la promovarea din 2015 (primul sezon, dispensa a fost regulamentară).

FC Voluntari a luat Cupa și Supercupa în sezonul trecut.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News