ACTUALIZARE 6 august: Constantin Budescu a fost extrem de nervos în acest joc, ca şi coechipierul său, Denis Alibec. Mijlocaşul de la FCSB a avut o evoluţie bună, dar a reuşit „performanţa” de a-l umple de sânge pe un adversar. Astfel, după un contact între Budescu şi Balgiu, în care fotbaliştii au căzut amândoi pe gazon, jucătorul de la vicecampioana României şi-a lovit adversarul cu crampoanele în faţă. Lovitura l-a umplut pe Bagiu de sânge pe faţă, fiind nevoie de intervenţia medicului pentru ca fotbalistul de la Clinceni să-şi revină şi să continue meciul. Budescu a scăpat ieftin, văzând doar cartonaşul galben, notează Digi Sport.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ros-albaștrii au punctat prin Vlad Achim (29), Constantin Budescu (41), Florin Tănase (45+1), din penalty, respectiv Harlem Gnohere (61).

Nicolae Dică a folosit câte o formulă de echipă în fiecare repriză. În prima parte, echipa a arătat astfel: Stăncioiu – Enache, Planici, Bălașa, Momcilovici – Achim, Junior Morais – Teixeira, Budescu, Tănase – Alibec (cpt).

În a doua parte au intrat pe teren A. Vlad – Pleașcă, Larie, Artur Jorge, Filip (cpt) – Szecui, Popescu – Golofca, D. Benzar, De Amorim – Gnohere.

Din echipa au lipsit Niță, R. Benzar și Pintilii, care s-au pregătit separat după revenirea de la echipa națională, precum și Nedelcu, Coman și Man, care nu au revenit încă de la naționala de tineret.

Citiți și FCSB a făcut lista UEFA pentru faza grupelor. Patru absențe surprinzătoare din echipa lui Dică

 
 

Urmărește-ne pe Google News