ACTUALIZARE 31 martie. Giovani Becali și-a făcut apariția la stadion alături de controversatul Pini Zahavi, dar și alături de tatăl lui Neymar, starul lui PSG.
La stadion și-a făcut apariția pentru acest meci și Eusebio Di Francesco, 49 de ani, fostul antrenor al lui AS Roma, informează gsp.ro.
Pini Zahavi e israelian, printre oamenii cei mai influenți din fotbal, implicat și în transferul lui Neymar de la Barcelona la PSG. I-a mai reprezentat, printre alții, pe Carlos Tevez și pe Gonzalo Higuain, pe care l-a adus din Argentina la Real Madrid printr-un artificiu care a implicat un minuscul club elvețian, Locarno, din eșalonul secund.
––
Meciul dintre cele două echipe aflate în luptă directă pentru campionat a început mai devreme. Craiovenii au dat “lovitura de start” după ce au trimis la FRF o scrisoare în care l-au acuzat pe patronul FCSB, Gigi Becali, că “încalcă integritatea competiției” și că, în etapa precedentă, Astra ar fi trântit partida cu trupa bucureșteană (2-0 pentru FCSB).
“E o mizerie! Tu vorbeşti de integritate? Ei au băgat copiii cu Viitorul (n.r. – în acel meci disputat în 2017, Viitorul s-a impus cu 1-0 în deplasare și, ulterior, a câștigat titlul) şi au influenţat campionatul, iar acum spun că e influenţată integritatea competiţiei. Să le fie ruşine!”, a tunat Gigi Becali.
Latifundiarul din Pipera a continuat la Digi Sport: “Am auzit și eu că Mihai Rotaru (n.r. – finanțatorul de la CSU Craiova) avea lojă în Ghencea și ținea cu Steaua când era la București. Acum ține cu Craiova, dar face mizerii. Noi l-am primit în Liga 2, deși nu era legal. Olguța Vasilescu și Viorel Hrebenciuc i-au dat echipa Craiovei lui Rotaru!”.
FCSB – CSU Craiova, meci încins de memoriul depus de olteni la FRF. ”Demers deranjant și jenant”
Și directorul de imagine de la FCSB, Helmuth Duckadam, a intrat în acest joc, declarând: ”Cine e Craiova până la urmă? Acel demers al Craiovei este deranjant și jenant în același timp, dacă ne gândim puţin cum şi-au bătut ei joc de competiţie când au folosit rezerva rezervelor la meciul cu Viitorul”.
Replica a venit imediat din partea lui Gică Craioveanu, fost jucător al Craiovei: ” Suntem o echipă care s-a bătut cu voi toată viața, implicit mi se pare de-a dreptul deranjant să spuneți: «cine e Craiova?». Domnule Duckadam, noi suntem primii care au pus România pe harta fotbalului european. Restul e tăcere”.
La rândul său, antrenorul de la FCSB, Mihai Teja, a spus ieri: “Ce să zic, sunt foarte buni psihologi cei de la Craiova. Jucătorii nu au fost afectați. Ei sunt profesionişti şi trebuie să dea totul pentru a câştiga, nu trebuie să-i deranjeze ce se discută. Jocurile psihologice nu au nici o importanță. Sunt lucruri care ţin mai mult de cancan”.
În schimb, omologul lui Mihai Teja de pe banca Craiovei, italianul Devis Mangia, a turnat gaz pe foc, precizând despre adversarii săi de duminică: “Cei de la FCSB sunt precum cei de la Juventus, se plâng de arbitraj. Eu prefer să vorbesc de fotbal, nu de arbitraj”.
Bianca Andreescu a dat-o pe fotbal! A dat lovitura de începere la meciul unde Mitriță a fost umilit