Gigi Becali susține că „merită” calificarea în play-off-ul Ligii Europa mai mult decât altădată. Patronul FCSB n-a dat detalii despre motivul care-l face să se simtă și mai merituos.
„Dumnezeu mi-a dat calificări când nu meritam, dar acum? Merit mai mult decât meritam. O să ne calificăm diseară! Mai ales că întâlnim o echipă care e sub noi. Eu cred că vom marca goluri. Pericolul nu vine de nicăieri. Spun ceea ce simt, nu cred că Hajduk e un pericol.
Nu am văzut niște jucători care să știe să marcheze, să paseze, nici măcar cu capul nu știau să lovească mingea. Nu cred că pot face față pe Arena Națională. Cei de la Hajduk vor încerca să facă presing 20 de minute, dar noi vom pasa și le vom lua puterea. Apoi marcăm gol și goluri. Pronostic? Batem cu 2-0”, a spus Gigi Becali la Pro X.
FCSB – Hajduk Split: „Dacă nu ne calificăm, nu e de vină Dică, nu vrea Dumnezeu”
„Postul lui Dică nu depinde de acest meci. L-am confirmat acum o lună, nu pot să-l dau afară după 5 meciuri. Dacă nu ne calificăm, nu e de vină Dică, nu vrea Dumnezeu. Ce vină să aibă un antrenor? Avem echipă valoroasă, dar nu avem încă forță.
Florinel Coman are 20 de ani, Man are 20 de ani, Moruțan are 19 ani, Nedelcu are 21 de ani. Fac un proiect nou. A înnebunit lumea cu prețurile jucătorilor și trebuie să speculez asta. Man are 19 ani, dar hai să vedem cine va fi el la 19 ani. Poate îmbunătăți multe lucruri.
Nu vreau să spun ce impresari vin după jucători. Nu mă avantajează cu nimic că vin Real, Barcelona după un jucător. Eu mă laud cu bogățiile Domnului, nu cu altceva. Nu mă laud cu lucruri deșarte. Oamenii vin să vadă jucători, nu să-i cumpere”, a mai spus Becali, la Pro X.
„Rusescu se antrenează extraordinar, l-am văzut, dar mintea nu poate să colaboreze cu piciorul la ora aceasta. Nu are ritm, însă cât de curând, se va acomoda”, a încheiat Gigi Becali.
Citește și: VIDEO / TAROM „zboară de la Otopeni. Cine „aterizează? Sediul companiei e scos la închiriat și ar putea deveni hotel de lux
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!