În urma victoriei, FCSB s-a instalat pe locul 2 în grupă, însă greul abia acum începe pentru campioana României, care va mai întâlni, până la finalul campaniei, echipe precum PAOK, Glasgow Rangers, Hoffenheim sau Manchester United.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2434.257 de suporteri au fost prezenți pe Arena Națională, la revenirea FCSB-ului pe cel mai mare stadion al țării. Atmosfera a fost electrizantă, iar fanii au savurat din plin fiecare reușită a elevilor lui Elias Charalambous.
„Sunt foarte fericit pentru jucători, primul meci din grupă. Mă bucur mult pentru Bîrigea, sunt sigur că va ajuta mult echipa, îi știm calitatea. Încercăm să ajutăm toți jucătorii, mai ales pe cei noi. Ei trebuie doar să aibă o mentalitate bună, atitudinea a fost foarte bună.
Am câștigat meciul, am câștigat niște jucători, Edjouma, Lix, Chiri, Ștefănescu au jucat mult după câteva meciuri fără minute. Chiricheș și-a arătat atitudinea de lider. Sper ca acest meci să ne dea un impuls mare pentru viitor.
Olaru e motorul echipei, e căpitanul echipei. Și cei care au intrat au jucat bine. Acum să plecăm capul, urmează multe alte meciuri, peste câteva zile jucăm cu Sepsi în campionat”, a declarat Elias Charalambous la flash-interviu, la Digi Sport.
Ce partide mai are de disputat FCSB în grupa principală din Europa League
PAOK – FCSB: 3 octombrie 2024, ora 22:00
Rangers – FCSB: 24 octombrie 2024, ora 22:00
FCSB – Midtjylland: 7 noiembrie 2024, ora 19:45
FCSB – Olympiacos: 28 noiembrie 2024, ora 22:00
Hoffenheim – FCSB: 12 decembrie 2024, ora 19:45
Qarabag – FCSB: 23 ianuarie 2025, ora 19:45
FCSB – Manchester United, 30 ianuarie 2025, ora 22:00
Potrivit regulamentului, primele opt echipe se califică direct în optimile de finală, în timp ce pozițiile 9-24 vor disputa un baraj pentru accederea în această fază a competiției. Ultimele 12 echipe (locurile 25-36) vor părăsi definitiv cupele europene.