Început cu zece minute întârziere, din cauza reprogramării partidei Oţelul – Universitatea Craiova, meciul dintre Dinamo şi FCSB a consemnat o ocazie a lui Olaru, în minutul 2. Amzăr a trimis mult peste poartă în minutul 32. Pe final de repriză, FCSB a cerut penalti la un contact în careu, între Bena şi Miculescu, dar arbitrul Iulian Călin nu a dat nimic.

După pauză, Olaru a ratat, trimiţând pe lângă poartă în minutul 47. În minutul 49 jucătorii au fost aproape de o încăierare generală, după un duel între Bena şi Şut, iar suporterii FCSB au aruncat cu petarde în grupul de fotbalişti aflat în careul dinamovist. Florinel Coman a deschis scorul în minutul 52, din lovitură liberă, şutând perfect şi învingându-l pe Golubovic. Goncalo Gregorio a replicat în minutul 63, cu un şut de la distanţă, iar în minutul 81 Ghezali a şutat direct în braţele lui Târnovanu. Dani Iglesias a ratat ultima ocazie importantă a meciului şi FCSB s-a impus cu 1-0.

A fost cea de-a 24-a partidă consecutivă dintre cele două echipe în care s-a marcat cel puţin un gol.

FCSB se distanțează de locul doi

În clasament, FCSB se distanţează de CFR Cluj, având 37 de puncte, faţă de 32 ale ardelenilor. Dinamo  ocupă penultimul loc, 15, cu 10 puncte, şi a ajuns la trei înfrângeri consecutive.

DINAMO: Golubovic – Cr. Costin, Lucas de Araujo, Homawoo (R. Patriche 29), Amzăr – Dani Iglesias, Bena (Bani 69), Ilic – Ghezali, Hakim Abdallah (Politic 69), Goncalo Gregorio. ANTRENOR: Ovidiu Burcă

FCSB: Târnovanu- A. Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Djokovic (Ov. Popescu 46), Ad. Şut, Olaru – Al. Băluţă, D. Miculescu (Compagno 46), Fl. Coman (D. Rotariu 85). ANTRENOR: Elias Charalambous

Cartonaşe galbene: Bena 51, R. Patriche 54 / Şut 51, Lixandru 74, Fl. Coman 79, Ngezana 89, Băluţă 90+1

Arbitri: Iulian Călin – Ferencz Tunyogi, Romică Bîrdeş – Iulian Dima

Arbitru VAR: Sebastian Colţescu – Mircea Orbuleţ

Observator: Adrian Vidan

 
 

Urmărește-ne pe Google News