Oficialii FRF consideră că decizia sună aberant.

„Nu înţelegem cum este posibil aşa ceva. TAS ne-a comunicat că se suspendă procedurile disciplinare deschise de Federaţia Română de Fotbal până la soluţionarea procesului de insolvență în care este implicat clubul CFR Cluj.

Cum vine asta? Ce mai poate face Federaţia peste trei-patru ani când o ieşi CFR Cluj din insolvenţă? Nici UEFA nu se aştepta la aşa ceva! Şi cei de la Nyon sunt năuci, după această decizie. Fair-play-ul financiar nu mai are nicio valoare. Avocaţii celor de la CFR s-au prevalat de articolul 341 din Legea insolvenţei, care prevede că o societate în insolvenţă nu poate fi penalizată sau decăzută din drepturi. Sportul este însă altceva”, a precizat un federal pentru SportNews.ro.

După publicarea motivării deciziei, Federația Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac la Tribunalul Cantonal din Vaudois (Elveţia).

Conducerea Federaţie Române de Fotbal (FRF) este în stare de şoc, după ce TAS a decis astăzi ca CFR Cluj să-şi primească înapoi cele 24 de puncte cu care fusese penalizată în februarie din cauza datoriilor.

După publicarea motivării deciziei, Federația Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac la Tribunalul Cantonal din Vaudois (Elveţia).

„Nu mai ştiu ce să mai cred despre activitatea Comisiilor noastre. De ce mai activează dacă tot pierd la TAS?”, Mircea Sandu, fost preşedinte FRF

Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj, pe 4 februarie 2015, pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.

Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină, iar gruparea ardeleană a atacat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News