FRF nu a achitat până acum primele pentru calificare la Campionatul European din Franța, de anul viitor. Pentru accederea la turneul final, tricolorii au promise bonusuri cuprinse între 100-300.000 de euro, în funcție de minutele jucate și de aportul adus la atingerea performanței. De asemenea, prime vor încasa și conducătorii FRF, dar la bani nemunciți râvnesc și cei din Comitetul Executiv al FRF, astfel că tabelul se încarcă pe zi ce trece (AICI, detalii).

Deocamdată, șefii de la ”Casa Fotbalului” nu au anunțat cât va primi fiecare jucător în parte, dar este evident că suma pe care UEFA o va furniza până la startul competiției (în jur de 2.000.000 de euro, urmând că diferența până la 8.500.000 de euro să intre în conturi după terminarea întrecerii) nu ajunge pentru achitarea primelor.

Astfel, FRF caută soluții pentru a umplerea conturilor cu sume de la diverși sponsori, dar este luată în calcul și soluția contractării unui împrumut bancar (Bancpost are parteneriat cu FRF și ar putea oferi o dobândă preferențială).

 
 

Urmărește-ne pe Google News