ACTUALIZARE ora 14.00. La puține minute după articolul apărut pe libertatea.ro, federația de tenis a publicat o știre în care apare saltul de 100 de locuri făcut de Dima în clasamentul mondial, după victoria de la Sibiu, de duminică. Rămâne întrebare de ce FRT nu a oferit nicio informație despre turneu, pe toată durata săptămânii trecute.
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Războiul infinit dintre George Cosac, președintele contestat în instanță al federației de profil, și Marius Vecerdea, liderul opoziției, a cunoscut un nou episod, la finalul săptămânii trecute.
Sibiu Open, turneul challenger dotat cu premii totale de 43.000 de euro, a fost boicotat de FR Tenis. Asta în condițiile în care Sibiu Open a rămas cea mai importantă competiție masculină de tenis organizată pe teritoriul României, după ce întrecerea de categoria ATP 250 (denumită, la București, ”BRD Năstase-Țiriac Trophy”) a fost mutată la Budapesta.
În ce a constat boicotul? Pe site-ul oficial al Federației Române de Tenis nu există nici azi, 24 septembrie, la o zi după finală, vreo informație despre competiția din Ardeal, dar există știri cu turnee infinit mai puțin importante. Cu atât mai mult cu cât turneul de la Sibiu a fost adjudecat, duminică, de un român. Și nu unul oarecare, ci de un jucător aflat în circuitul echipei de Cupa Davis – Dragoș Dima.
Ce palmă dată lui Trifu!
Dar, Dima nu este pentru prima oară nedreptățit de către federație, nefiind evident dacă este ”vânat” sau doar a picat în războiul Cosac- Vecerdea. Tenismanul n-a fost convocat la meciul de Cupa Davis cu Polonia, cedat de România, 2-3, în barajul de calificare în Grupa I Mondială.
În locul lui Dima, căpitanul nejucător Gabriel Trifu l-a ales pe veteranul Adrian Ungur, care nu evoluase deloc în 2018, fiind ca și retras din activitate. Piteșteanul în vârstă de 33 de ani picase până la locul 674 mondial.
Ca un făcut, câteva zile mai târziu după duelul cu leșii, în sferturile de finală de la Sibiu Open, Dragoș Dima l-a bătut tocmai pe polonezul Kamil Majchrzak, cel care a adus punctul victoriei pentru Polonia, după ce l-a învins pe Adrian Ungur. Majchrzak a fost doua rachetă a leșilor, în duelul de la Cluj.
În urma succesului de la Sibiu, ploieșteanul Dragoș Dima, 26 de ani, a sărit, în clasamentul mondial dat publicității azi, de pe locul 394 ATP pe locul 279 ATP, datorită celor 80 de puncte adjudecate. De asemenea, prahoveanul a pus mâna și pe 6.190 euro.
88
este locul ocupat de cel mai bine clasat jucător român în ierarhia ATP, arădeanul Marius Copil.
Și-a băgat Cosac coada la Digi?
Scandalul de la tenis se poartă pe mai multe planuri. Fără a putea produce vreo probă în acest sens, organizatorii de la Sibiu Open acuză faptul că George Cosac și-ar fi băgat coada pentru a boicota și mediatic turneul ardelean. Anume, șeful federației ar fi făcut intervenții pentru care Digi TV să nu difuzeze turneul. Scandalul a ajuns până la urechile magnatului orădean Zoltan Teszari, care, aflând că Sibiu Open nu se vede la Digi, a intervenit în ultimul moment și a ordonat ca măcar finala să fie transmisă de postul său! Așa s-a ajuns ca ultimul act să fie difuzat, în același timp, pe două canale TV: Digi și TVR!