”Universitatea Craiova este alături de Nicuşor Bancu în teribila încercare prin care trece. Conducerea clubului, staff-ul tehnic şi administrativ, colegii de echipă îi doresc lui Nicuşor să aibă forţă şi tărie de caracter, să treacă cu bine peste această încercare. El a fost fi operat la spitalul Floreasca din Bucureşti, după accidentarea gravă suferită aseară, în meciul cu FC Viitorul. Suntem toţi alături de el și îi dorim însănătoşire grabnică şi să revină cât mai curând în tricoul alb-albastru“.

”După victoria de aseară, 2-1 după prelungiri cu Viitorul, ne dorim vrem să readucem în actualitate refrenul ”Toată lumea ştie, Cupa e-n Bănie“. Următoarele victorii vor fi pentru Bancu! Și vrem să începem cu cea de sâmbătă, cu Botoșaniul, în Liga I, la ultimul meci pe stadionul “Ion Oblemenco“, a mai spus oficialul oltean.

 
 

Urmărește-ne pe Google News