Ceremonia tragerii la sorţi a celor patru grupe ale Campionatului European din 2012, care s-a desfăşurat ieri, după închiderea ediţiei, a fost perturbată de protestul organizaţiei Femen. Întinse pe asfalt, cu sânii dezgoliţi, cu picioarele larg desfăcute şi cu mingi aşezate în zona genitală, câteva feministe ucrainene au acuzat UEFA că presează guvernul de la Kiev să legalizeze prostituţia pe durata turneului final, care se va disputa anul viitor, în perioada 8 iunie-1 iulie. Protestul membrelor Femen, care nu sunt la prima acţiune de acest fel, s-a sfârşit, ca de obicei, cu intervenţia poliţiştilor.