La meciul de la Trabzon, îcnheiat cu victoria Fenerului cu 3-0, au asistat 19.695 de spectatori, în condițiile în care numărul fanilor pe arenele din Turcia a scăzut dramatic.
Golurile partidei au fost marcate de Fernandao (29 – penalty), Moussa Sow (40) și de Jeremain Lens (67). Misiunea oaspeților a fost ușurată de faptul că, în minutul 28, Yusuf Erdogan, de la gazde, a fost eliminat.
În Șuperlig, lider este surprinzătoarea formație Istanbul BB, unde fel de Chiajna sau de Voluntari în Liga 1. Istanbul are 36 de puncte, fiind urmată de Beșiktaș (35 de puncte) și de Galatasaray – 33 de puncte. Trabzonspor ocupă locul 13, cu 18 puncte.
Tot azi, în Turcia, Genclerbirligi – Bursaspor 3-1. La gazde, mijlocașul Cosmin Matei a intrat în minutul 62. În clasament, gazdele, la care este legitimat și Bogdan Stancu, sunt pe 8, iar oaspeții – pe 5.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!