În ultimii 3 ani românii au investit speranţă, simpatie, patimă sau empatie într-o jucătoare de tenis. Simona Halep, care a ajuns numarul 2 mondial pornind de pe locul 150, deţine recordul de rezistenţă în TOP 10 al tuturor jucătoarelor de tenis aflate în activitate. Sunt suficiente argumente pentru ca, în prima ediţie din noul sezon al emisiunii Dosar România de la TVR 1, jurnalista Irina Păcurariu să ne prezinte Fenomenul Halep.

Nascută la Constanţa, sportiva în vârstă de 26 de ani a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte din actualitatea românească şi se poate spune, de multe ori, că Simona Halep este omul momentului, cea mai populară personalitate din România. În prima ediţie Dosar România din acest sezon, Irina Păcurariu ne propune un interviu în excusivitate cu Simona Halep, completat de opinii despre ea ale unor jurnalişti, sportivi, specialişti în marketing sau simpli iubitori de tenis. Dosar România – Fenomenul Halep se vede la TVR 1 şi TVR+ sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 21.00.

Românca, locul 2 WTA, se va duela cu Daria Kasatkina, locul 34 WTA, în sferturile de finală ale turneului de la Beijing în dimineaţa de vineri, 6 octombrie. Simona a eliminat-o pe Maria Sharapova, locul 104 WTA, în turul III la Beijing, scor 6-2, 6-2, aceasta fiind prima victorie a româncei în faţa rusoaicei, în 8 meciuri.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Citiți și LIVE TEXT Simona Halep – Daria Kasatkina, în sferturi la Beijing. Simo a pierdut ultimul duel cu rusoaica. ”Va fi o revanșă”. Meciul se va juca vineri

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News