Menţinut în funcţie în ciuda unei părţi a doua a sezonului 2017 dificilă, Team Principal al Ferrari, Maurizio Arrivabene, şi-a manifestat mândria şi încrederea cu ocazia unei ceremonii organizate la Maranello.

”Această maşină este fabricată în Italia, aici, în această uzină: ea reprezintă excelenţa ţării noastre”, a ţinut el să precizeze.

”Până în aceste ultime ore, toată lumea a muncit din greu pentru perfecţionarea celui mai mic detaliu al acestei maşini, pentru ca ea să fie cât mai bună posibil”, a adăugat el.

Locul 2 în 2017, Scuderia va avea din nou de luptat în 2018 cu Mercedes, cvadruplă campioană en titre.

”Suntem capabili de asta, sunt sigur”, a afirmat Arrivabene, aflat în post din noiembrie 2014.

Raikkonen și Vettel, cei doi piloți Ferrari

Carcasa SF71-H a evoluat un pic în raport cu ultima, deoarece roşul este puţin mai întunecat şi este mai mult prezent în detrimentul albului, care aproape a dispărut.

Halo-ul, noul dispozitiv de securitate al cockpit-ului, foarte criticat de numeroşi fani şi de majoritatea echipelor, este şi el colorat în roşu şi ornat cu căluţul cabrat, în aşteptarea unor sponsori.

Ferrari nu a mai câştigat titlul la constructori din 2008 şi pe cel al piloţilor din 2007, cu finlandezul Kimi Raikkonen.

Pentru al patrulea an consecutiv, finlandezul de 38 de ani va fi coechipier cu cvadruplul campion mondial german, Sebastian Vettel, cu opt mai mai tânăr decât el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News