La ideea Anei Maria Prodan, proprietarii magazinului Signature din Dorobanţi au ales-o pe micuţa Jennifer, fiica Ioanei şi a lui Ibrahim Dossey (1972-2008), fostul portar al Pandurilor Tg. Jiu, să devină imaginea hainelor pentru copii comercializate aici. La prima şedinţă foto în calitate de manechin, Jenny a îmbrăcat mai multe ţinute, favorita ei fiind formată dintr-o rochiţă gri, o cămăşuţă albă şi cizmuliţe.

Pentru fetiţă şi pentru mama ei, Ioana, acest lucru s-a dovedit benefic, mai ales că de la moartea fotbalistului, ele nu au dus-o prea strălucit cu banii. Pe lângă faptul că a câştigat câteva sute de lei, micuţa Jenny s-a ales şi cu mai multe hăinuţe dăruite de patroana magazinului Signature, Ana-Maria Laslo.

Şi Mitică Dragomir a ajutat-o pe copilă

“Jenny e superbă, iar imaginea ei se potriveşte foarte bine cu hainele cu personalitate şi cu stil pentru copii de la magazinul nostru”, a declarat Ana-Maria Laslo pentru www.emulte.ro. Ana Maria Prodan, care este, la rândul ei, imaginea magazinului Signature, regretă amarnic că Jennifer a rămas de la o vârstă atât de fragedă fără tată.

“A suferit foarte mult, biata fată! Am încercat să o ajut cum am putut şi, prin intermediul preşedintelui LPF, Mitică Dragomir, şi al lui Vali Alexandru, am reuşit să strângem fondurile necesare ca ea să meargă la grădiniţă. Mama fetiţei, Ioana, munceşte foarte mult pentru a-i oferi tot ce e mai bun, însă este foarte greu când nu mai ai nici un alt sprijin”, a mărturisit Ana Maria Prodan pentru emulte. ro.

Portarul Ibrahim Dossey a murit anul trecut, în decembrie, la spital, după ce cu câteva luni înainte fusese implicat într-un accident rutier, în zona Breaza.

Urmărește-ne pe Google News