Tyson a învăţat să se descurce prin violenţă pe străzile din Brooklyn încă din copilărie. Primul conflict, rezolvat în favoarea sa cu câţiva pumni bine plasaţi, a venit după ce un băiat mai mare i-a omorât unul dintre porumbeii pe care-i creştea. Până la 13 ani, micuţul Mike fusese arestat de numai puţin de 38 de ori, pentru diverse încăierări şi furturi în care jucase rolul principal. Puţin după aceea, Tyson a fost remarcat, la şcoala de băieţi pe care o frecventa, pentru calităţile sale de pugilist. La 16 ani, Mike şi-a pierdut mama şi a rămas orfan, pentru că tatăl său părăsise familia când el nu împlinise 2 ani. Tutore şi mentor i-a devenit Cus D`Amato, antrenorul său de atunci, cel care avea să-l modeleze ca boxer. Din păcate, D`Amato a murit în noiembrie 1985, la doar câteva luni după debutul la profesionişti al lui Tyson, petrecut în martie 1985, când avea doar 18 ani. Până în noiembrie 1986, aşadar într-un an şi opt luni, Tyson luptase în 27 de partide, toate câştigate! Mai mult, 15 din aceste meciuri fuseseră adjudecate prin knock-out în prima repriză! La 22 noiembrie 1986, Tyson a boxat pentru prima oară în carieră pentru titlul mondial al greilor, versiunea WBC, câştigat în faţa canadianului Berbick. In 1987, Tyson devine campionul greilor şi în celelalte versiuni importante ale boxului, WBA şi IBF, la doar 20 de ani, 4 luni şi 22 de zile, cel mai tânăr ”greu” din istorie care a unificat cele trei centuri.
Amendat cu 3 milioane $ pentru că l-a muşcat de ureche pe Holyfield
La 11 februarie 1990, la a 38-a partidă din carieră, Tyson a suferit prima înfrângere şi şi-a pierdut titlurile în faţa surprinzătorului Buster Douglas, după ce 9 partide şi le apărase cu succes. Mike a mai legat apoi 4-5 victorii, dar a fost doborât de acuzaţia de viol asupra lui Desiree Washington, o tânără pe care o cunoscuse la o petrecere. Tyson a fost arestat în iulie 1991, apoi, în urma procesului, boxerul a fost condamnat, în 1992, la 6 ani de închisoare. Mike a ieşit după 3 ani de temniţă, în martie 1995, şi a încercat să-şi relanseze cariera. In 1996 şi-a recâştigat centurile WBC şi WBA, dar în acelaşi an şi-a pierdut titlul WBA, în favoarea lui Evander Holyfield. Revanşa din 28 iunie 1997 a fost cel mai mare scandal din istoria boxului. Partida a fost întreruptă în repriza a treia, după ce Tyson îl muşcase de ambele urechi pe Holyfield. Prima oară, în timp ce lupta era întreruptă, a doua oară în plin schimb de lovituri. Tyson a muşcat atât de tare, încât o bucăţică din urechea dreaptă a lui Holyfield a fost găsită ulterior pe podeaua ringului! Amendat cu 3 milioane de dolari şi cu licenţa retrasă, Tyson a revenit în ring în 1999. Până în 2005, când s-a retras, declarând că boxul nu-l mai pasionează, Tyson a luptat în 10 partide, din care a pierdut 3. Intre timp se declarase falit, în ciuda faptului că, în toată cariera, câştigase 300 de milioane de dolari, iar în diverse partide demonstrative de wrestling era plătit cu cel puţin 5 milioane de dolari pe apariţie. Tyson a avut o existenţă învolburată şi după retragerea din box. A fost arestat pentru posesie şi consum de droguri, dar şi pentru agresarea unui fotograf. De câţiva ani, ”Iron” Mike, aşa cum a fost supranumit, şi-a regăsit liniştea alături de miile de porumbei pe care-i creşte. Poate că zborul lor înalt îi aminteşte că a fost şi el, cândva, deasupra tuturor.