Comisia de Apel a FIFA a respins recursurile înaintate de Joseph Blatter și Michel Platini, dar le-a redus sancțiunile inițiale de câte 8 ani la 6 ani, relatează AFP, citată de agerpres.ro.
Blatter, președinte demisionar al FIFA, și Platini, președinte al UEFA, au fost suspendați pentru câte 8 ani din orice activitate de fotbal pe 21 decembrie de Comisia de Etică a FIFA.
Într-un comunicat, Comisia de Apel precizează că deși acceptă argumentele și principiile prezentate de Comisia de Etică în luarea primei sancțiuni din 21 decembrie, ea a considerat că activitatea depusă de Blatter și Platini în decursul anilor la FIFA și UEFA trebuie recunoscută și le dă dreptul la o atenuare a sancțiunii.
După această decizie a Comisiei de Apel a FIFA, cei doi foști oficiali pot înainta acum recurs la Tribunalul de arbitraj pentru sport (TAS) de la Lausanne.
Pe de altă parte, lvețianul Gianni Infantino îl devansează pe Șeicul Salman într-un sondaj al intențiilor de vot realizat de AFP cu 2 zile înainte de alegerile la președinția FIFA din 26 februarie, relatează agenția franceză de știri.
France Presse a solicitat intenții de vot celor 209 federații membre ale FIFA, dintre care 161 au răspuns, adică un procent de 77%. Însă doar 100 de federații au făcut nominalizări și conform acestui sondaj, Infantino, secretar general al UEFA, va primi 68 de voturi, în timp ce Șeicul Salman Bin Ebrahim Al Khalifa, președintele Confederației asiatice de fotbal, doar 28, deși teoretic se bucură de susținerea Asiei și Africii, ce însumează 100 voturi.
Prințul Ali Bin Al-Hussein al Iordaniei, fost vicepreședinte al FIFA, este creditat cu 4 intenții de vot, omul de afaceri sud-african Tokyo Sexwale cu 0 și francezul Jerome Champagne, fost secretar general al FIFA, cu 0 voturi.
Teoretic, Infantino ar trebui să primească 53 voturi din Europa, 10 de la CONMEBOL și 7 din America Centrală, adică 70 în total, comparativ cu cele 68 înregistrate de AFP.
Alegerile la președinția FIFA au loc pe 26 februarie la Zurich.