Fostul mare jucător de tenis Boris Becker (49 de ani), de șase ori câștigător de turnee de Mare Șlem, în prezent antrenor al sârbului Novak Djokovici (numărul 1 ATP), are treabă prin toată lumea, dar numele îi este purtat cu mândrie, în Germania, de către fiica lui.
Anna Ermakowa (14 ani) ste model, lume în care a pătruns de la 6 ani, iar în această perioadă nu stă degeaba, prezentând la Berlin colecția de iarnă, cu prilejul Mercedes-Benz Fashion Week.
Fata provine dintr-o relație pasagera, de numai câteva minute, consumată între părinții săi în toaleta unui restaurant. Avocații lui Becker au acuzat atunci mafia rusă că ar fi învățat-o pe Angela să-l seducă pe fostul mare tenismen, ca să rămână însărcinată și să-i ia banii imprudentului amorez.
În cele din urmă, după ani de tăcere înverșunată, Becker, manageriat în trecut de românul Ion Țiriac, a acceptat să-și cunoască fiica, iar de vreo câțiva ani o vizitează regulat, evitând totuși orice discuție cu mama acesteia.