Fundaşul stânga la Dinamo, Steliano Filip (19 ani) a fost supriza selecţionerului Victor Piţurcă pentru testul de mâine cu Argentina. De altfel, debutantul timişorean a fost cel mai emoţionat fotbalist la lansarea noului tricoul al naţionalei, un model retro, similar cu cel de la Mondialul italian, din 1990.
”Eu sigur îl opresc! Abia aştept să-l duc acasă la Timişoara, să-l arăt celor şapte fraţi mai mici ai mei. Patru sunt şi ei fotbalişti, o să înrămez echipamentul, să aibă şi ei miza să ajungă aici!”, a exclamat Steliano Filip, care mai are şi o soră, mai mare!
Descoperit şi format de antrenorul Cristi Petcu la LPS Banatul, unde a jucat timp de 10 ani, Filip e fericit că acum poate fi un sprijin familiar pentru numeroasa sa familie. ”Noi l-am ajutat multă vreme cu tot ce am putut. Taică-su lucrează pe macara, e plecat la muncă în străinătate. Cea mai fericită e mama lui că ajuns la nivelul ăsta”, spune Petcu.
Rod al unei colaborări de peste două deceni cu firma Adidas, echipamentul, unul stil vintage, e făcut după tehnologii revoluţionare, protejând corpul de transpiraţie şi luând forma acestuia după mişcările specifice sportivilor.
Costă între 137 şi 182 de lei
Modelele, galben şi roşu, vor fi disponibile în toate magazinele firmei din ţară, cu preţuri cuprinse între 137 şi 182 de lei. ”Ne aduce aminte de tricourile cu care Hagi & co făceau istorie la Mondialul italian din 1990. Sper că ne calificăm şi noi la turnee finale cu acest echimanent”, a spus stelistul Gardoş.