Pe val la Fiorentina, unde marchează cu o frecvenţă de metronom, “Briliantul” face dezvăluiri inedite. La vârsta copilăriei, când doar visa să ajungă un nume cunoscut, Adrian Mutu, proaspăt debutant la echipa de copii a lui FC Argeş, a fost marcat de un film sud-american, difuzat la Televiziunea Română.

3919-127991-gol.jpg

Este vorba despre pelicula intitulată sugestiv “Centrul înaintaş a murit în zori”. Surse din anturajul actualului star al lui AC Fiorentina ne-au dezvăluit că acesta îşi aminteşte şi astăzi cu mare plăcere de acel film.

“Adrian povesteşte de fiecare dată că, la finalul acelui film, în care eroul principal îşi dădea viaţa pe teren, s-a decis în privinţa viitorului său. Din acea seară, nu a visat decât un singur lucru: să devină un mare jucător de fotbal. Iar această dorinţă i s-a îndeplinit”, a precizat 3919-127992-4.jpgpentru Libertatea un prieten al celui mai în vogă jucător din Serie A.

Vrea să revadă producţia

La vremea difuzării filmului, mijloacele de înregistrare video reprezentau o raritate în România, acestea aflându-se doar în posesia protipendadei.

După mai bine de 20 de ani, Adrian şi-ar dori să revadă acel film, care se află acum în arhivele televiziunii naţionale. “Îşi doreşte foarte mult să revadă acum acel film care i-a marcat copilăria”, a mai afirmat respectiva sursă.

Adrian Câciu și Cosmin Marinescu, posibili viceguvernatori BNR. Cine mai este în cărți pentru un post în conducerea băncii centrale
Recomandări
Adrian Câciu și Cosmin Marinescu, posibili viceguvernatori BNR. Cine mai este în cărți pentru un post în conducerea băncii centrale

Difuzat la noi în 1983

“Centrul înaintaş a murit în zori” este o piesă de teatru, scrisă de dramaturgul argentinian Agustin Cuzzani (1924-1987). Pelicula îl are în prim-plan pe atacantul Aristides “Cacho” Garibaldi, idol al echipei FC Nahuel Athletic Club. Pentru a salva echipa de la faliment, fotbalistul este vândut unui bogătaş, “Lupus”, care plăteşte pentru el 10.000.000 $ doar cu scopul de a-şi completa “colecţia” de vedete din toate domeniile. Satira a fost creată în 1955 şi apoi jucată prima oară în 1961. Regizorul René Mugica a realizat scenariul filmului, în 1977, acesta fiind difuzat sub forma a 13 episoade şi în România, în 1983, când Mutu avea 4 ani. Filmul păstrează personajul principal, însă ideea şi intriga sunt total diferite.

3919-127994-semn.jpg 3919-127993-prima.jpg

Gol cu scântei

Mutu s-a specializat în goluri decisive. După hattrick- ul cu Genoa (3-3), Adi a marcat, duminică, în minutul 90+4 al partidei cu Chievo (2-1): “Briliantul” a câştigat un duel la limita regulamentului cu Mandelli, a pasat în stânga, centrare, mingea i-a revenit şi românul a şutat cu sete, înscriind cu noroc, după o deviere a unei jucător de la Chievo. După golul lui Adi, veronezii au luat foc, sărind la gâtul românului şi al arbitrului. “Mutu a avut o intrare de kung-fu, iar arbitrul s-a făcut că nu vede”, a ţipat Domenico Di Carlo, antrenorul de la Chievo. La final, Adi a evitat să se refere la acea fază: “Cert e că trebuie să ne îmbunătăţim jocul. Altfel, pierdem locul patru şi e rău!”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
WOW! Imaginile cu fermecătoarea Cosmina Păsărin demult uitate: „Am aceeași greutate ca la 18 ani"
Viva.ro
WOW! Imaginile cu fermecătoarea Cosmina Păsărin demult uitate: „Am aceeași greutate ca la 18 ani"
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Animalul pentru care plătești 800 de dolari pe oră ca să-l vezi. Este una dintre cele mai sălbatice experiențe
FANATIK.RO
Animalul pentru care plătești 800 de dolari pe oră ca să-l vezi. Este una dintre cele mai sălbatice experiențe
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Facultatea de stat din România unde elevii trebuie să plătească o taxă dacă au avut media sub 8.50. Suma nu este deloc mică
FANATIK.RO
Facultatea de stat din România unde elevii trebuie să plătească o taxă dacă au avut media sub 8.50. Suma nu este deloc mică
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Vremea 9 septembrie - 7 octombrie 2024. ANM anunţă ploi şi vijelii, de la mijlocul săptămânii viitoare
Observatornews.ro
Vremea 9 septembrie - 7 octombrie 2024. ANM anunţă ploi şi vijelii, de la mijlocul săptămânii viitoare
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI