Inter a deschis scorul chiar în minutul 2, prin danezul Christian Eriksen, direct din corner. Eriksen a devenit primul fotbalist care înscrie în Italia după ce competiţiile au fost întrerupte din cauza pandemiei. Belgianul Dries Mertens a egalat în minutul 41, devenind cel mai bun marcator din istoria lui Napoli, cu 122 de goluri, potrivit Agerpres.

În prima manşă, desfăşurată în februarie, la Milano, Napoli se impusese cu 1-0. Echipa antrenată de Gennaro Gattuso o va avea adversară în finală pe Juventus Torino, care a eliminat-o în cealaltă semifinală pe AC Milan.

Portarul columbian David Ospina, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Napoli în meciul de sâmbătă, va rata finala, fiind suspendat după ce a primit un cartonaş galben.

Urmărește-ne pe Google News