În acest moment, competiţia se află în faza semifinalelor, în manşa tur înregistrându-se următoarele rezultate: FC Voluntari – FC Argeş 2-0 şi Sepsi – Universitatea Craiova 2-1. Returul se va disputa în perioada 10-12 mai 2022.

Este pentru prima oară după 4 ani în care finala Cupei României la fotbal se va disputa din nou la București. În 2018, pe Arena Națională, sub privirile a peste 30.000 de spectatori, CS Universitatea Craiova câștiga trofeul, după 2-0 în finală cu Hermannstadt.

Şi finala Cupei României la feminin va avea loc tot în Bucureşti, pe stadionul „Arcul de Triumf”, stadionul pe care, în aprilie, naţionala feminină a întâlnit Elveţia în preliminariile CM 2023.

Partida va avea loc pe 5 iunie. Se ştiu deja 7 din cele 8 echipe calificate în sferturile de finală: Vasas Femina, Heniu Prundu Bârgăului, ”U” Olimpia Cluj, Navobi Iaşi, Fair Play Joc Cinstit, CSM Alexandria şi Piroş Security. Ultima reprezentantă din ”sferturi” se va decide în urma duelului dintre Selena Constanţa şi Universitatea Galaţi.

FOTO. Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News