Mulți au rămas în fotbal, fiind analiști TV, antrenori sau ambasadori, doi sunt patroni de club, unul și-a făcut pizzerie, altul joacă poker

Probabil cea mai incredibilă răsturnare de scor petrecută vreodată în finalul unei finale de Ligă a Campionilor a fost în 1999. Bayern a pierdut trofeul pe „Camp Nou, deși avea 1-0 pe tabelă, primind în prelungiri două goluri din partea unor rezerve!

Manchester United vrea să-i acorde revanșa și i-a invitat pe bavarezi să rejoace meciul pe Old Trafford, chiar în aceleași distribuții. Inclusiv cu Sir Alex Ferguson pe banca „Diavolilor”, scoțianul visând la o revenire senzațională după operația complicată pe creier. Ce-au ajuns după două decenii protagoniștii de-atunci?

Ce destine au avut Sheringham și Solskjær, autorii golurilor lui United din 90+1 și 90+3, ori Basler, care deschisese scorul în minutul 6? Mulți au rămas în fotbal, devenind analiști TV, antrenori, scouteri, oficiali, comentatori ori ambasadori, unul și-a făcut o pizzerie, altul joacă poker și golf.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

MANCHESTER UNITED

Peter Schmeichel (55 de ani) – S-a retras în 2003 și a mai lucrat sporadic ca analist TV în Anglia și Danemarca, a colaborat și cu Discovery la „Dirty Jobs”. Îl urmărește peste tot pe fiul Kasper, portar la Leicester, dar și-ar dori să revină la United ca director tehnic.

Gary Neville (43) – Specialist al Sky Sports. S-a făcut analist după o scurtă experiență ca manager la Valencia și asistent al lui Hodgson la naționala Angliei. A investit în fotbal, fiind co-acționar la Salford City.

Ronny Johnsen (49) – Ambasador al United, fostul fundaș lucrează și ca analist la canalul norvegian TV2. Practică în timpul liber schi fond.

Jaap Stam (46) – A ales cariera de antrenor, dar n-a rezistat decât un sezon la Reading. S-a mutat în țara natală și o pregătește pe FC Zwolle.

Denis Irwin (53) – A rămas fidel lui United, lucrând ca analist la canalul tematic al clubului, dar și pentru RTE din Irlanda. Cutreieră lumea fiind și ambasador al echipei din Manchester.

Ryan Giggs (45) – Atras de antrenorat, a prins patru meciuri ca interimar la United în 2014. A primit șansa de a fi și manager plin, dar a dezamăgit în campania pentru Nations League și după 12 luni a plecat de la selecționata galeză, unde îl înlocuise pe Chris Coleman.

David Beckham (43) – Și-a agățat ghetele în cui în 2013 și s-a implicat în zona de investiții. A cumpărat o franciză în MLS și vrea să intre în competiție cu Inter Miami la anul. Mai are alte afaceri în afara fotbalului și e președinte ambasadorial al British Fashion Council.

Nicky Butt (43) – Responsabil cu viitorul lui United. Este șefului scouterilor de la Academia „diavolilor”. A investit alături de Gary Neville la Salford City.

Jesper Blomqvist (44) – Deloc inspirat în a-și plasa banii câștigați în fotbal, irosindu-i în afaceri falimentare, suedezul și-a deschis un restaurant axat pe pizza pe Lidingo Island, lângă Stockholm.

Dwight Yorke (47) – A urmat cursuri de antrenori, însă nu și-a găsit echipă în Anglia. Este ambasador al lui United.

Andy Cole (47) – A trecut printr-o mare cumpănă, fiind salvat de un transplant de rinichi de la un nepot în 2017. Și el lucrează ca ambasador al clubului și analist TV.

REZERVE

Raimond van der Gouw (55) – Antrenor cu portarii la Vitesse.

David May (48) – Combină afacerile, fiind importator de vin, cu jobul de la United, lucrând pentru MUTV channel.

Phil Neville (41) – A fost o perioadă în media înainte să fie numit selecționer al naționalei feminine a Angliei, cu care pregătește Mondialul de la vară.

Wes Brown (39) – Retras abia anul trecut de la Kerala Blasters, în India, nu și-a conturat proiectele de viitor.

Jonathan Greening (40) – A jucat până în 2017 la amatorii de la Tadcaster Albion, iar acum e antrenor la o Academie din Yorkshire.

Teddy Sheringham (52) – A eșuat ca manager, în anul petrecut la Stevenage. Autorul golului egalizator cu Bayern joacă golf și petrece mult timp la concursurile de poker.

Ole Gunnar Solskjær (45) – După rodajul la Molde, a reușit un start perfect ca succesor al lui Mourinho. Norvegianul care a decis finala de pe Camp Nou visează la postul de manager plin la United.

Manager Alex Ferguson (77) – Încă în recuperare după hemoragia cerebrală care l-a trimis în comă, Sir a revenit în tribună la meciuri, dar și la antrenamentele echipei lui Solskjaer.

BAYERN

Oliver Kahn (49) – Lucrează ca analist TV și e implicat într-o serie de proiecte caritabile și sociale la Munchen.

Lothar Matthaus (57) – Editorialist pe fotbal internațional la The Sun și analist TV.

Markus Babbel (46) – Antrenorul cu cele mai multe cluburi în CV, Stuttgart, Hertha, Hoffenheim și Lucerna. Acum e în Australia, la Western Sydney Wanderers.

Thomas Linke (49) – Fost director tehnic la Salzburg, Leipzig și Ingolstadt, club la care s-a întors în noiembrie ca manager consultant.

Samuel Kuffour (42) – Ghanezul s-a întors în țară, fiind pentru o scurtă perioadă director executiv la Asante Kotoko, iar acum e analist TV.

Michel Tarnat (49) – Antrenor la Bayern, lucrând pentru cluburile din școli.

Steffen Effenberg (50) – Editorialist de presă și analist TV, cu o voce mereu critică.

Jens Jeremies (44) – A înființat o fundație ce-i poartă numele și care ajută copiii defavorizați.

Mario Basler (50) – „Super” Mario s-a apucat de antrenat în ligile inferioare germane, iar acum este director sportiv la Lokomotiv Leipzig.

Carsten Jancker (44) – Fost antrenor secund la Rapid Viena, lucrează acum la SV Horn, în divizia a doua austriacă.

Alexander Zickler (44) – Școlit la formația de tineret a lui Salzburg din 2012, a promovat pe banca echipei de rezerve.

REZERVE

Mehmet Scholl (48) – A încercat o carieră în antrenorat la diferite echipe de juniori ale lui Bayern. A plecat în 2013 și s-a făcut tot analist TV.

Thorsten Fink (51)- Actualul tehnician al lui Grasshoppers, după experiențele Ingolstadt, Basel, Hamburg, APOEL Nicosia și Austria Viena.

Hasan Salihamidzic (42) – Director sportiv al lui Bayern din 2017 și fervent susținător al antrenorului Niko Kovaci.

Manager Ottmar Hitzfeld (69)- A câștigat Liga în 2001 și s-a retras după 6 ani la naționala Elveției, eliminată de Argentina la CM 2014.


Partidul lui Dragnea e favorit net la casele de pariuri internaționale, spre deosebire de ce arată sondajele din România!

Urmărește-ne pe Google News