ACTUALIZARE 8 iunie. Calificat pentru a doua oară în finală în istoria clubului, clubul Washington Capitals, înființat în 1974, a cucerit trofeul în premieră, 4-1 la general cu debutanta Vegas Golden Knights.

Înfiinţată în 1974, Washington Capitals a disputat o primă finală în 1998, însă a fost învinsă fără drept de apel de echipa Detroit Red Wings (0-4).

Două decenii mai târziu, hocheiştii din Washington au oferit capitalei Statelor Unite primul titlu într-unul dintre cele patru mari campionate profesioniste nord-americane, după victoria obţinută de echipa de fotbal american Redskins în ediţia din 1992 a Super Bowl-ului. Capitals îi succede în palmares formaţiei Pittsburgh Penguins, câştigătoarea Cupei Stanley în 2016 şi 2017.

„Sunt foarte fericit pentru acest grup de jucători şi pentru fanii noştri, după toţi aceşti ani grei pe care i-au cunoscut, este o victorie a rezistenţei”, a declarat Barry Trotz, antrenorul lui Capitals.

La finalul meciului de la Las Vegas, căpitanul lui Washington Capitals, rusul Alex Ovecikin, a primit trofeul MVP rezervat celui mai valoros jucător din play-off.

Învinsa din finală, Vegas Golden Knights, înfiinţată anul trecut, a avut un parcurs incredibil la primul său sezon în NHL, reuşind să doboare mai multe recorduri pentru o echipă debutantă în liga nord-americană. De menţionat că, înainte de startul acestui sezon, Golden Knigths avea o cotă de 500-1 la câştigarea trofeului.

ACTUALIZARE 28 mai. Finala se joacă după sistemul ”cel mai bun din 7 meciuri”.
Meciul 1, 29 mai: Vegas Golden Knights – Washington Capitals 6-4 (1-0 la general)
Meciul 2, 31 mai: Vegas Golden Knights – Washington Capitals 2-3 (1-1)
Meciul 3, 3 iunie: Washington Capitals – Vegas Golden Knights 3-1 (2-1)
Meciul 4, 5 iunie: Washington Capitals – Vegas Golden Knights 6-2 (3-1)
Meciul 5, 8 iunie: Vegas Golden Knights – Washington Capitals 3-4 (1-4)


–––

Echipa Washington Capitals s-a calificat pentru a doua oară în istoria sa în finala Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), urmând să lupte pentru prestigiosul trofeul Cupa Stanley cu formaţia Vegas Golden Knights.

Capitals a acces finală după ce trecut cu 4 victorii la 3 de formaţia Tampa Bay Lightining, în duelul pentru stabilirea campioanei Conferinţei de Vest. Meciul decisiv s-a disputa joi seara la Washington şi s-a încheiat cu victoria categorică a gazdelor (4-0).

În 1998, la prima sa prezenţă în finala Ligii nord-americane, Washington Capitals a fost învinsă cu 4 victorii la 0 de formaţia Detroit Red Wings.

Vegas Golden Knights, echipă înfiinţată anul trecut, a produs surpriza la sezonul de debut în NHL, câştigându-şi dreptul de se lupta pentru Cupa Stanley după ce trecut, pe rând, în play-off de Los Angeles Kings (4-0), San Jose Sharks (4-2) şi Winnipeg Jets (4-1).

ACTUALIZARE 24 mai. Washington Capitals e în finala NHL cu Vegas Golden Knights, după ce a întors miraculos meciul cu Tampa Bay. Azi-noapte, în ultimul meci al finalei Conferinței de Est, ”capitaliștii” au învins cu 4-0 în deplasare și s-au calificat în ultimul act!

ACTUALIZARE 22 mai. Conduşi cu scorul general de 3-2 în finala Conferinţei de Est a NHL, Washington Capitals au reuşit să evite eliminarea şi i-au învins pe Tampa Bay Lightning cu 3-0, reuşind prima lor victorie pe teren propriu în această rundă. Meciul 7 va fi joi dimineaţă, de la ora 03.00, în direct la Telekom Sport, iar câştigătoarea va juca împotriva lui Vegas Golden Knights în finala Cupei Stanley, care va începe săptămâna viitoare.

Echipa Vegas Golden Knigths s-a calificat în finala Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), la primul său sezon, după ce a învins cu scorul de 2-1 formaţia Winnipeg Jets (2-1), într-o partidă disputată duminică seara.

Golden Knigths a câştigat finala Conferinţei de Vest cu 4 victorii la 1, urmând să lupte pentru Cupa Stanley, trofeul acordat campioanei NHL, împotriva câştigătoarei Conferinţei de Est, în care se înfruntă Tampa Bay Lightning şi Washington Capitals (3-1 la general).

Echipa din Las Vegas este a doua din istoria celor patru mari campionate profesioniste nord-americane care reuşeşte să atingă finala la primul său sezon, după St Louis Blues, o altă franciză din NHL, în sezonul 1967-1968.

Hocheiştii din Nevada au pierdut doar trei meciuri de la debutul play-off-ului, după ce au eliminat, pe rând echipele Los Angeles Kings (4-0) şi San Jose Sharks (4-2), în primele două tururi.

Citiți și Suedia, campioană mondială la hochei pe gheață. Nordicii și-au păstrat, cu emoții, titlul

 
 

Urmărește-ne pe Google News