După trei ediții extrem de reușite ale concursului de schi alpin pentru copii și tineret, FIS Children Trophy, desfășurate începând cu februarie 2018, Asociația de Turism Poiana Brașov împreună cu Federația Română de Schi și Biatlon și cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, adaugă în palmares, în perioada 18 – 21 februarie 2020, o nouă competiție spectaculoasă de schi: FIS SES 2020 – adresată sportivilor din 19 țări, inclusiv România.
În urma demersurilor făcute de Federația Română de Schi Biatlon și, bineînțeles, după ce ne-am dovedit la nivel internațional capacitățile organizatorice și de infrastructură competițională în ultimele două sezoane, am primit și competiția FIS SES 2020. Numai faptul că am primit-o în luna februarie, care se știe că este o lună foarte aglomerată, este un semn clar că încet, dar sigur, vom avea ocazia să organzăm în Poiana Brașov etape și curse de un nivel superior”, spune Dan Ghiță, președintele FIS Children Trophy.
”Așteptăm 200 de sportivi și ne vom bucura de prezența secretarului general al Federației Internaționale de Schi, Sarah Lewis”, conchide el.
- FIS Children Trophy este destinat copiilor şi va avea loc pe 12-13 februarie, iar FIS SES 2020 Race în perioada 18-21 februarie.
În 2011–2012 stațiunea a beneficiat de dezvoltare a infrastructurii de schi pe direcţiile de extindere a domeniului de circa 80 de hectare, cu o lungime cumulată a pârtiilor de 24 de kilometri acoperiţi integral de zăpadă artificială. Valoarea investiției s-a ridicat la 33 de milioane de euro.
De altfel, preocuparea pentru dezvoltarea infrastructurii din Poiana Brașov a continuat si în 2018 prin deschiderea unei parcări multietajate în Poiana Mică – investiție cu fonduri europene în valoare de aproximativ 20 milioane lei.
Un alt motiv important pentru atribuirea desfăşurării competiţiei a fost dotarea domeniului schiabil cu instalaţie complet automatizată pentru fabricat zăpada artificială compusă din 29 de tunuri şi 120 de lănci, de fabricaţie Technoalpin şi şase maşini de pregătit şi preparat pârtiile, PistenBully marca Kassbohrer.
Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil.
De asemenea, infrastructura din Poiana Brașov este comparabilă cu cea existentă în staţiunile mai mici din Alpi – stațiuni care găzduiesc competiţii la nivel internațional.
- Doar anul trecut au participat la concursul FIS Children Trophy aproape 100 de schiori din 10 țări, unele dintre ele cu mare tradiție în schiul alpin: Austria, Argentina, Brazilia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Liban și Franța.
”A fost una dintre cele mai bune competiții la care am participat, dacă nu cea mai bună din calendarul FIS Children! Meritați Cupa Mondială!”, a spus în urma ediției de anul trecut delegatul oficial FIS și secretarul general al Federației Sârbe de Schi, Milan Božići.
”FIS este un concurs foarte important pentru schiorii care fac performanță. La FIS iei puncte care-ți clarifică locul în clasamentul Mondial. Nu există diferență de calitate a pârtiilor sau în privința organizării față de alte țări din Europa de Vest și cea din Poiana Brașov”, declara recent multiplul campion național și internațional la schi Ioan Valeriu Achiriloaie.
FIS Children
Trophy va continua să fie organizat în România până în anul 2022, fiind înscris
încă trei ani în calendarul Federației Internaționale de Schi (FIS).