Potrivit gsp.ro, Alexandru Doroftei ar fi butonat telefonul în timp ce se afla la volan și din această cauză nu a observat că mașina din fața lui oprise pentru a da pritoritate pe trecerea de pietoni și a lovit-o.

Impactul a fost unul puternic, cele două mașini ricoșând în alte două autoturisme și apoi într-un pieton, care a fost rănit. Oficial, potrivit IPJ Prahova, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare de deplasare.

În total, patru persoane au fost rănite, iar una din ele a ajuns la spital, scrie presa locală.

Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 0:40.

Martori la eveniment susțin că șoferul vinovat de producerea accidentului este chiar fiul fostului boxer ploieștean Leonard Doroftei care circula cu viteză excesivă.

Fiul lui Doroftei a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că acesta nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările și circumstanțele în care s-a produs accidentul.  Totodată în cauză va fi deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Un reporter Libertatea a încercat să ia legătura cu Leonard Doroftei, însă până la această oră, acesta nu a răspuns.

Leonard Doroftei fost campion mondial la box la categoria ușoară are 3 copii: Adrian (23 de ani), Alexandru (20 de ani) și Vanessa (15 ani).

Alexandru, născut la Montreal, este în anul patru la cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti și speră să devină avocat.

”Tata nu a fost niciodată genul de persoană sfătuitoare. A avut întotdeauna  concepţia de a mă lăsa să fac singur.  Orice fac a fost un produs al voinţei mele proprii. În cazul acesta mi-a fost mult mai simplu să mă bazez pe mine şi să devin o persoană perseverentă şi ambiţioasă. Cred că dacă aş fi avut parte de sfaturi, aş fi avut mereu pe cine da vina” – Adrian Doroftei.

Sursa foto: observatorulph.ro


CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO/ Credincioșii suportă orice pentru că „îi întărește Dumnezeu”. 2,5 kilometri de coadă la moaște, viteză 1000 de pelerini pe oră!

 
 

Urmărește-ne pe Google News