Înaintea meciului decisiv de sâmbătă cu Portugalia, Mats Hummels a dezvăluit pentru Bild că băiețelul său în vârstă de 3 ani a început să aplaude, după ce a văzut cum tatăl său și-a dat autogol în întâlnirea cu Franța.
„Crede că mereu e bine să trimiți mingea în poartă. Mi-a spus că a început să aplaude. Va trebui să îi explic regulile”, a precizat Mats Hummels.
După mai bine de doi ani de absență, Mats Hummels a revenit în naționala de fotbal a Germaniei cu ocazia turneului final al Campionatului European 2020.
Chiar dacă Hummels a făcut un meci bun cu Franța, autogolul său a stabilit câștigătoarea disputei de marți de pe Allianz Arena, din München, iar Germania tremură acum pentru calificare în faza superioară a competiției.
Un egal sau o victorie, sâmbătă, în fața Portugaliei lui Ronaldo le oferă nemților șanse reale de calificare, dar o înfrângere va face ca „Mannschaftul” să nu mai depindă doar de ea în ecuația calificării.
FOTO: EPA